Studiu HotelGuru.ro: Peste 40% dintre hotelieri consideră că turismul românesc va avea o evoluție pozitivă

Conform unui studiu realizat de portalul de rezervări online HotelGuru.ro, 42,5% dintre respondenți sunt optimiști cu privire la evoluția turismului românesc și consideră că situația se va îmbunătăți în următorii 5 ani.

Principala problemă a industriei este, conform unui procent de 48% dintre respondenți, infrastructura defectuoasă din România.

8 din 10 hotelieri din România au planuri de dezvoltare

În ceea ce privește evoluția propriului business, 67% dintre hotelierii care au participat la studiu au declarat că a fost un an acceptabil, în timp ce pentru 22,5% a fost un an de succes.

Totodată, 82,5% dintre respondenți au declarat că plănuiesc să își dezvolte serviciile în următorii 5 ani. Majoritatea intenționează să îmbunătățească nivelul de confort din camere (56,3%), în timp ce peste 40% și-ar dori să ofere o capacitate mai mare de cazare. În topul serviciilor pe care hotelierii intenționează să le dezvolte se regăsesc și centrele SPA, pentru 29% dintre unitățile de cazare.

Valoarea investiției planificate pe unitate de cazare este de până la 200.000 RON, în funcție de serviciile care urmează să fie dezvoltate de hotelieri (centre SPA, terenuri de sport, restaurante a la carte etc.).

Aproximativ jumătate dintre respondenți consideră că cea mai mare provocare a industriei este infrastructura deficitară, urmată de lipsa promovării și a personalului calificat (21% și, respectiv, 19%). Prin urmare, cel mai important pilon în dezvoltarea turismului românesc este considerat a fi infrastructura (49%), urmat de promovarea tradițiilor și gastronomiei locale (22%), precum și a activităților în aer liber (17%).

Când au fost întrebați despre cea mai de succes inițiativă care a ajutat industria turismului în ultimii 5 ani, numeroase răspunsuri au indicat scăderea TVA la 9% și diverse proiecte de infrastructură și promovare. Printre proiectele menționate se numără campania „Explorați Grădina Carpaților”, renovările din Băile Felix, complexul de schi de la Molivișu, hotelul Eden Garden Spa 4* de la Câmpulung Moldovenesc, Therme Spa București, Salina Turda, renovările de pe litoralul românesc, consolidarea clădirilor din centrul vechi al Bucureștiului și participarea României la diverse târguri de turism din străinătate.

Majoritatea turiștilor rezervă camerele online

50% dintre hotelierii din România primesc cele mai multe solicitări prin intermediul site-urilor de rezervări online, de tipul HotelGuru.ro. În același timp, pentru clienții a 26% dintre unitățile de cazare, rezervările telefonice continuă să fie preferate.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 80 de unități de cazare din România și a avut ca scop stabilirea direcției în care se îndreaptă turismul românesc și identificarea opiniei jucătorilor din industrie.

HotelGuru.ro este un portal de rezervări online care are listate 1.800 de unități de cazare din România, din totalul celor 145.000 de unități de cazare din întreaga Europa, afișate pe site. Pe HotelGuru.ro pot fi făcute rezervări atât la pensiuni, cât și la hoteluri de 5 stele, site-ul fiind parte a grupului Szallas.hu din Ungaria, ce a generat rezervări de peste 40 de milioane de euro, în 2015, în Europa Centrală și de Est. În 2014 și 2015, Szallas.hu s-a aflat în top 3 companii cu cea mai mare creștere din Europa Centrală cu activitate în domeniul tehnologiei, conform raportului Deloitte ”Technology Fast 50 in Central Europe”. În prezent, compania se numără printre finaliștii European Business Awards.

Szallas.hu promovează turismul în România în mod frecvent, prin intermediul articolelor de pe site-ul blog.hotelguru.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.