Cel mai mare eveniment realizat de Scania în întreaga sa istorie de 125 de ani a avut loc la Paris, miercuri, 23 august.
Lansarea noii generații de camioane a constructorului suedez a reprezentat unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, iar Scania Romania l-a marcat în „stil mare”, alături de sute de transportatori din toată țara, conectând simultan cinci orașe – București, Bacău, Brașov, Timișoara și Oradea – cu ceremonia de lansare de la Paris.
Noul camion a primit o cabină regândită, denumită S, cu o aerodinamicitate mult îmbunătățită și, conform reprezentanților Scania, un nivel de confort fără precedent pentru șoferi. Un nou motor, de 500 CP, este lansat împreună cu noul camion, îmbunătățiri importante fiind anunțate la sistemul de injecție și pentru transmisie.
Inovațiile noii generații Scania vor asigura o reducere cu 5% a consumului de carburant.
Condusul autonom, sau utilizarea curentului electric pentru transportul pe distanțe lungi sunt, de asemenea, aspecte aflate în stadii avansate de cercetare.
Radu BORCESCU