La două săptămâni de la protestul transportatorilor, în fața Guvernului și în 22 de orașe din țară, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat, în dezbatere publică, un proiect de normă privind metodologia de calcul a tarifelor maxime de primă pentru RCA.
OUG nr. 54/2016 nu prevede o astfel de metodologie, dar conducerea ASF invocă „transparența sporită în raport cu terții”. Tarifele maximale trebuie stabilite în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, adică în 19 octombrie, iar, deocamdată, sunt prezentate public numai o formulă de calcul, criteriile de risc și datele utilizate în calculul tarifelor de primă maxime.
Patronatele din transporturile rutiere UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 care au protestat în 15 septembrie, reclamă „tertipuri” și cer aplicarea OUG în forma publicată în Monitorul Oficial, fără nicio modificare. „ASF recurge, din nou, la tertipuri în stabilirea tarifelor RCA aplicabile pe perioada de plafonare de 6 luni, conform prevederilor OUG 54/2016. La întâlnirea cu transportatorii, ASF a prezentat modalitatea de calcul a tarifului de primă maxim, acceptată de ambele părți, însă, în proiectul de normă, a inclus un nou termen «Delta», cu o definiție ambiguă, de neînțeles, susceptibil pentru creșterea tarifului în mod necontrolabil. Încă o dată, se dovedește că ASF nu este un partener serios de discuții și folosește stratageme incorecte, prin care calculează tarifele în favoarea asigurătorilor, adâncind criza din piața RCA”, acuză transportatorii.
Totodată, ei consideră că „în formula actuală, Parlamentul este incapabil să mai emită pretenții în elaborarea unei legi care să rezolve problema RCA transparent și în interesul asiguraților, din simplul motiv că este lipsit de moralitate”. „După ce a «dormit adânc» 9 luni, acum vrea, pe final de mandat, să elaboreze și să adopte Legea RCA. Guvernul a demonstrat mai mult pragmatism, chiar dacă a reacționat doar sub presiunea protestelor. Astfel, este mult mai util ca Legislativul să își concentreze eforturile pentru ca OUG 54 să producă efecte, plafonând tarifele la un nivel maximal pentru minim 6 luni, urmând ca, în această perioadă de scădere a presiunii prețurilor, noul Parlament ales în 11 decembrie să continue elaborarea noii legi RCA, care va produce efecte la finalul perioadei de aplicare a OUG 54. Aplicarea ordonanței cu alte efecte decât cele stipulate expres în Art. 4, alin. 3 din Legea Concurenței nr. 21/1996, respectiv de plafonare a tarifelor RCA la valori maximale pentru o perioadă minimă de 6 luni, va duce inevitabil la escaladarea protestelor naționale în cel mai scurt timp”.
9.129 de petiții în semestrul întâi
ASF a primit, în primul semestru, 9.129 de petiții, cu 0,84% mai puține față aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra este infimă, la un total de peste 6 milioane de mașini înmatriculate, însă explicația este simplă: indiferent de câte evenimente are un șofer în perioada analizată (tamponare, lovire ușoară în parcare, parbriz spart etc), el figurează cu o singură reclamație – pe formula „petent unic”. Numărul redus de reclamații arată, însă, în primul rând, lipsa încrederii românilor în ASF, instituție creată special pentru a supraveghea piața asigurărilor și a le servi interesele.
Din totalul petițiilor, 88,99% au fost pentru piața asigurărilorreasigurărilor. Cele 8.124 de reclamații au fost înregistrate, în mod unic, per petent, iar, din ele, au fost analizate și soluționate 4.960, în scădere cu 2,75% față de semestrul întâi din 2015.
Iată ce sa reclamat: „În 4.023 de cazuri, neplata/plata parțială a despăgubirilor/valorilor de răscumpărare solicitate de către asigurați/păgubiți, ceea ce înseamnă 81,11% din totalul petiţiilor înregistrate în mod unic per petent, analizate și soluționate. Printre alte aspecte sesizate de către consumatori, sau numărat și solicitări de recalculare a valorii despăgubirilor, respectiv nerespectarea condițiilor contractuale/normelor RCA”.
Piața RCA a depășit 2 miliarde de lei
Potrivit unei analize a ASF, volumul total al primelor brute subscrise (PBS) a însumat, în primul semestru (S1), 2,09 miliarde de lei, în creștere cu 33,22% față de aceeași perioadă a anului precedent. Pe de altă parte, rata daunei combinate a fost, în trimestrul al doilea, cu 104,2% mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (127,08%).
După cum se observă, scumpirea de până la 400% a polițelor RCA nu se reflectă în aceeași măsură în daunele plătite. Abia în al doilea trimestru, dauna medie a crescut – însă cu doar 11,3%, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro