Primarii se schimbă, practica rămâne: drumuri decopertate și asfaltate iarna

groapa-gropi-masini-lucrari-77-foto-jean-mihai-palsu-550x365Primarii aleși în urmă cu doar câteva luni “nu s-au putut desprinde de vechile metehne ale înaintașilor din aceleași funcții, chiar dacă fac parte din formațiuni politice diferite”, constată reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

“Atragem atenția atât autorităților care ar trebui să verifice fraudele, cât și electoratului, căruia i se cer voturi duminica ce vine, că unii politicieni ajunși la conducerea primăriilor nu s-au putut abține, nici măcar până după alegerile pentru Parlament, de la a face lucrări de asfaltare pe timp de iarnă”, se arată în comunicatul remis redacției.

Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, precizează că pe două șosele importante pentru bucureșteni în general, dar pentru transportatori în mod special, Prelungirea Ghencea și Uverturii, în cartierele Drumul Taberei, respectiv Militari, ambele din sectorul 6 al Capitalei, au început chiar în această perioadă decopertările pentru asfaltarea pe timp de iarnă.

“Se fac deja 27 de ani de la înlăturarea regimului comunist și vedem că nimic nu s-a schimbat în acest răstimp, în privința practicilor primarilor ajunși în funcții. În sectorul 6 a fost condamnat și încarcerat fostul primar PDL, acuzat de fraude, însă primarul care i-a urmat în funcție, de la PNL, este acuzat de cetățeni de continuarea tuturor lucrărilor începute de predecesorul său. Acum, sectorul 6 are primar PSD, dar vedem că asfaltările pe timp de iarnă se fac în continuare, fără a se ține cont de parametrii tehnici pe care-i necesită aceste lucrări. Pe Centura Capitalei se poate observa în aceste zile unde a dus asfaltarea în condiții improprii: nisip pe marginea drumului și asfalt denivelat, adică un drum care poate provoca sute de accidente.

„Considerăm că această abordare sfidează electoratul și nu face decât să consume banii din bugetele primăriilor și să distrugă mașinile, pe care rar se întâmplă să le despăgubească statul. Chiar și dacă s-ar plăti despăgubiri, banii ar veni tot de la contribuabili, adică de la populație, pentru că legea românească protejează funcționarii publici care greșesc. Avem nevoie de o legislație care să-i oblige pe cei care greșesc să plătească. Am convingerea că primăria se va disculpa, și în acest caz, spunând că legea achizițiilor este vinovată de asfaltarea pe timp de iarnă, cu o săptămână înainte de alegerile pentru Parlament, pentru că trebuie respectate procedurile. În acest fel au reușit să scape de răspundere toți cei care au greșit până acum, pentru că legile țării și autoritățile care ar trebui să verifice aceste activități nu funcționează în favoarea cetățenilor onești, ci exclusiv în favoarea celor care se îmbogățesc din banii publici, după ce primesc voturile electoratului”, conchide spune Vasile Ștefănescu.

Imagine: Jean-Mihai PÂLȘU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.