Axis a avut afaceri de 740 de milioane de euro în 2016

axisAxis Communications a avut în anul 2016 o cifra de afaceri totală de 7 miliarde de coroane suedeze (~740 milioane de euro), iar în trimestrul IV a atins pentru prima dată în istoria sa pragul de 2 miliarde de coroane suedeze (~211,58 milioane de euro).

La acest ultim rezultat au contribuit cursul valutar favorabil al coroanei suedeze şi cele două update-uri adresate seriilor AXIS Q35, respectiv AXIS P32.

De altfel, pe tot parcursul anului 2016, Axis Communications şi-a menţinut statutul de lider tehnologic, lansând produse inovative precum difuzoare de reţea sau camere cu tehnologie laser. De asemenea, compania şi-a extins planul de achiziţii şi angajări cu aproximativ 20%. În acest moment, la nivel global, compania numără 2.600 de angajaţi.

Trimestrul IV:

  • Vânzările nete au crescut cu 17%, atingând pragul de 2 miliarde de coroane suedeze. Vânzarea netă a crescut în monedele locale cu 11%;
  • Profitul operaţional a atins pragul de 253 de milioane de coroane suedeze, valoare ce corespunde unei margini operaţionale de 12,3%;
  • Profitul după impozitare s-a ridicat la valoarea de 169 de milioane de coroane suedeze;
  • Câştigurile per acţiune au fost de 2,43 de coroane suedeze;
  • Consiliul a propus neacordarea de dividende pentru anul fiscal 2016.

Ianuarie ~ Decembrie

  • Vânzările nete au crescut cu 11%, atingând pragul de 7 miliarde de coroane suedeze. Vânzarea netă a crescut în monedele locale cu 10%.
  • Profitul operaţional a atins pragul de 885 de milioane de coroane suedeze, valoare ce corespunde unei margini operaţionale de 12%;
  • Profitul după impozitare a fost de 639 de milioane de coroane suedeze;
  • Câştigurile per acţiune au fost de 9,2 coroane suedeze.

Echipa Axis din România este formată din Bogdan Gavril, Sales Engineer&Technical Trainer, și Marius Potorac, Key Account Manager. Produsele Axis sunt aduse pe piaţa locală de BNT Sistem şi ELKO Romania.

Axis este lider mondial în echipamente video de rețea, oferind soluţii inteligente și sigure, contribuind în mod direct la tranziția către soluții digitale de supraveghere. Produsele și soluțiile video profesionale AXIS sunt dezvoltate în jurul unei platforme inovatoare și deschise.

Axis are peste 2.600 de angajați în peste 50 de birouri din lume și cooperează cu peste 90.000 de parteneri din 179 de țări. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 în Suedia și este listată la bursa NASDAQ OMX Stockholm sub numele AXIS www.axis.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.