Din multitudinea aspectelor care afectează logistica (în bine sau rău, în funcție de cum sunt gestionate), merită trecute în revistă unele cu cel mai mare impact financiar care, din fericire, pot fi cel mai ușor de modelat și remodelat. Este vorba despre infrastructura IT, integrarea cu clienții și furnizorii, despre modelul logistic și de distribuție, precum și despre managementul produsului.
Infrastructura IT este, astăzi, de o importanță crucială, întrucât asigură conectarea aproape în timp real a actorilor implicați în Supply Chain. Astfel obţii:
– conectivitate, care permite o comunicare și colaborare mai eficientă de-a lungul supply chain-ului;
– analize – o paletă largă de date care, prin consolidare, ușurează și potențează crearea de rapoarte complexe, care să ajute în luarea deciziilor;
– sincronicitate – ajută la sincronizarea fluxului de producție cu constrângerile din avalul supply-chain-ului;
– (re)design de procese;
– optimizare.
Integrarea cu clienții și furnizorii asigură, de asemenea, un flux de informații continuu, coerent și cu o expunere minimă la erori. Conectarea ERP-ului producătorului cu ERP-ul și/sau WMS-ul furnizorului(lor) şi al clienților asigură o serie de avantaje, care se traduc, în final, în creşterea vitezei de operare, în condițiile unei acuratețe mult crescute, în timp ce costurile cu forța de muncă scad.
Modelul logistic și de distribuție este aspectul care, prin optimizare, poate aduce, cel mai rapid, cele mai mari beneficii:
– leadtime-uri mai mici;
– control mai bun al stocului;
– creșterea Service Level-ului la client;
– costuri mai reduse de warehousing;
– costuri mai reduse de distribuție primară;
– costuri mai reduse de distribuție secundară.
Managementul produsului este un factor cu impact foarte mare în eficiența logisticii acestuia. Este imperios necesar ca managementul produsului să se asigure că nomenclatorul de produse este complet, având definite toate datele:
– cod produs;
– descriere;
– definirea SLU (sales unit-ului) – buc., ml, box, kg etc;
– codurile EAN sau QBR… multiple sau unice, pentru fiecare nivel – buc., SLU, box și/sau palet;
– dimensiuni (L x l x h);
– greutăți pentru fiecare nivel;
– structura paletizării.
De menționat că este necesară utilizarea aceluiași cod EAN sau QBR pentru același produs, chiar dacă este fabricat în mai multe unități de producție localizate diferit.
Este indicată utilizarea în proporție cât mai apropiată de 100% a acestor coduri de produse. Dar SUB NICI O FORMĂ nu trebuie să se definească mai multe varietăți de produse sub același cod – fiecare culoare, fiecare mărime (exemplu încălțămintea) trebuie să fie definită cu un cod unic… și, evident, cu un cod EAN sau QBR unic. În plus, managementul produsului trebuie să asigure o mentenanță (creare și modificări) permanentă, completă și continuă a acestui nomenclator. Neglijarea sa duce, cu certitudine, și practica o demonstrează cu prisosință, la greșeli de livrare, confuzii de produse și stocare, imposibilitatea utilizării de metode eficiente de pregătire a comenzilor (deci leadtime-uri lungi), dificultăți de marketizare etc.
Romeo DUMITRU
Logistics Manager ELBI Electric & Lighting