„Aș renunța bucuros la jumătate din profit pentru a avea liniște!”
Acestea au fost cu vintele pe care mi le-a spus patronul unei mari companii de transport din România, la începutul acestui an. Nu este singurul care mi-a pomenit despre dorința de a avea „liniște” și, cu siguranță, mulți alții gândesc astfel, cel puțin din când în când.
Recunosc că asemenea dorințe mă cuprind și pe mine uneori… însă apoi îmi amintesc.
„Liniștea” căutată duce, în cel mai bun caz, la o stagnare din care toată lumea pierde. Furnizorii sunt aleși doar pentru preț, angajații nu mai sunt apreciați pentru inițiativele lor, iar clienții… Ca la Stat!
Credeți că asta este tot? Nici vorbă!
O companie privată realizează o investiție importantă în apropierea unui drum național, apoi așteaptă o soluție pentru conectarea la infrastructura rutieră… Și așteaptă… luni de zile, pentru a putea (pe propria cheltuială) să facă investiția accesibilă. Este doar un răspuns, care implică puțin timp și chiar și mai puțin profesionalism, însă… La capătul celălalt, se află cineva care a primit „liniștea”.
O alunecare de teren afectează un alt drum național și autoritățile decid că se impune o restricție de tonaj. Nimic anormal, însă camioanele trebuie să ocolească în jur de o sută de kilometri, iar reparația se tărăgănează cu lunile. Iar costurile suplimentare sunt cu atât mai dureroase, cu cât sunt 2-3 firme ale căror camioane nu respectă restricția, iar autoritățile închid ochii.
Sau ce spuneți de examenele pentru obținerea atestatelor? Acum sunt mai serioase, iar unii șoferi chiar le pică… Rezultatul? Pe lângă taxa de examinare, devenită, în sfârșit, oficială, se mai strâng și alte sume de bani, că doar, acum, este clar – nu mai trece toată lumea examenele și șoferilor trebuie să li se ofere soluții. Că doar nu ne apucăm să îi punem să învețe!
Să mai amintim și de transportul național de călători? Nici în filme nu vezi prea des o conspirație atât de elaborată, în care firme private sunt hărțuite sub stindardul „liniștii”.
Sunt câteva lucruri care se întâmplă astăzi! Pe cele care se întâmplau în trecut nici nu vreau să le mai pomenesc.
„Liniștea” a trădat, de-a lungul timpului, pe toți cei care s-au lăsat seduși de ea.
Deci, ce facem? Ne întoarcem la viața stresantă a liberei inițiative, riscând, la fiecare pas, eșecul, ca niște acrobați ce pășesc pe sârma subțire…
Nu, mai bine, dai o șpagă?
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
