Telefonul fără fir

Diferența între un șef și un lider: șeful spune „Treceți la treabă!”, liderul spune „Să trecem la treabă!” – E. M. Kelly

În orice tratat sau curs de management al resurselor umane, managerii pot găsi atât elementele teoretice cât și soluțiile pentru desfășurarea optimă a activității de coordonare și conducere. Nu ne putem plânge de lipsa de informații în domeniu, dar managerii sunt, și ei, oameni cu personalitatea și comportamentul lor, cu motivațiile și aspirațiile lor, cu defectele și „curiozitățile” lor… și, nu în ultimul rând, sunt percepuți ca „șefi” de marea masă a subalternilor.

Fiecare om are un bagaj de trăsături de personalitate înnăscute sau dobândite. Vrem sau nu, suntem așa cum ne-am născut, cu bune și rele, la care se adaugă atitudinile și mentalitățile acumulate prin experiența de viață. Înainte de a fi „șefi”, suntem oameni, iar cei pe care îi conducem, înainte de a fi „subalterni”, sunt, la rândul, lor oameni.

Știm să fim șefi?

Iată întrebarea la care, poate, ar trebui să răspundă conducătorii firmelor de transport, atunci când se plâng (uneori pe bună dreptate) de calitatea profesională și umană a conducătorilor auto.

O primă condiție a unei relații pozitive cu șoferii este capacitatea de a comunica. Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcționarea optimă a oricărei firme de transport, indiferent de natura și mărimea ei. Schimbul continuu de mesaje generează unitatea de vedere și, implicit, de acțiune, prin armonizarea cunoștințelor privind scopurile, căile și mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativă a șoferilor sub aspect afectiv, emoțional și motivațional (opinii, interese, convingeri, atitudini).

În vorbirea curentă, folosirea cuvântului „comunicare” nu ridică probleme speciale. Pentru majoritatea utilizatorilor, „a comunica” înseamnă „a aduce la cunoștință” sau „a informa”. La fel, și într-o firmă de transport, oamenii trebuie să comunice, să facă informația să circule; de la cele mai simple, până la cele mai complexe informații, acestea trebuie să ajungă de la manager la șoferi, dar și de la șoferi la manager.

Șoferii privilegiați…

Lucrurile se complică, dacă „șeful” își alege pentru comunicare șoferi privilegiați, aceștia devenind nu un canal emițător de informații, ci o formă de a denatura informațiile, o sursă de bârfe și de conflicte latente. În acest caz, pe de o parte scade autoritatea managerului, autoritate care depinde de ce colportează așa zișii binevoitori, pe de altă parte, conducătorii auto nu mai au încredere în deciziile șefului, decizii influențate subiectiv de informații trunchiate sau deformate. Poate vă mai aduceți aminte din copilărie de „telefonul fără fir”… un joc… de fapt poate cea mai ușoară și elocventă demonstrație a deformării informației atunci când există canale de comunicare diferite și, mai ales, ales nesigure.

În mass-media, pentru a fi difuzată o știre, trebuie să fie confirmată din trei surse. Sunt manageri în transporturi care pleacă urechea la ce „șoptesc” unii, așa zis binevoitori. Fără să se asigure că informația este exactă, aceștia se grăbesc să ia decizii… și, bineînțeles, deciziile sunt greșite. La rândul lor, șoferii cred în ceea ce aud în parcare…

O altă problemă legată de comunicarea cu șoferii o reprezintă așa numitele bariere comunicaționale, între care menționăm efectul statutului funcției. Efectul statutului funcției reprezintă tendința șefilor de a pune prea puțin preț pe comunicarea cu șoferii lor, deoarece statutul pe care îl au îi determină să manifeste dorința clară de a comunica mai degrabă cu oameni având același statut ca ei, sau un statut superior. Această tendință, cuplată cu efectul generat de posibila incapacitate a șefilor de a face față „laudelor” prin care unii șoferii încearcă să-și creeze o poziție privilegiată, sau numai o „viață liniștită” la locul de muncă, îl face pe „șef” să renunțe la comunicarea directă și să se bazeze pe ceea ce află de la anumiți conducători auto, considerați ca emițători de informații.

Toată lumea – trebuie să recunoaștem asta – știe că fiecare „șef” are „protejații” lui, că nu toți șoferii sunt apreciați obiectiv, în funcție de motivația profesională, de rezultate. Această situație este explicată de unii manageri cu formula „poate nu sunt cei mai buni, dar îmi sunt loiali!” Loialitate fals înțeleasă… „Dezbină și stăpânește!”… vechea și atât de cunoscuta formulă în situația actuală a crizei de șoferi nu mai dă rezultate.

Scopul în politicile de resurse umane nu este acela de a stăpâni, ci de a mobiliza, de a crea motivație, de a forma, la șoferi, o formă de loialitate liber consimțită. Nu cred că există în transporturi vreun „șef”, – pardon manager! care să nu știe toate acestea. Și totuși, mulți pleacă urechea la „telefonul fără fir”.

De ce? Răspunsul, deși poate mai puțin academic, este simplu: nu rezistă tentației de a „fi informați” și, în același timp, „periați”. Așa cum nu rezistă nici gândului că, în felul acesta, au situația sub control… De ce unii șoferi devin „ochii și urechile șefului”? Sunt acei șoferi care caută să fie remarcați, care sau nu pot face față cerințelor (slab pregătiți, nemotivați, ineficienți), sau caută, prin aceasta, să-și ascundă propriile abateri.

Ce-ar fi?…

Un șef, pentru a fi eficient, trebuie să-și cunoască, desigur, cât mai exact propria personalitate, punctele forte și punctele slabe și să nu se lase „sedus” de influențele „telefonului fără fir”. Procesul de conducere este o acțiune rațională, a cărei eficacitate depinde de aprecierea corectă a tuturor coordonatelor. Eficiența sa, vrem sau nu, este puternic influențată de sentimente, simpatii și antipatii. Ceea ce face ca „telefonul fără fir” să funcționeze încă… Până când? Până când „șefii” vor deveni MANAGERI.

Ce-ar fi ca, pentru măcar câteva zile, să renunțăm la a mai crede că suntem super oameni, să renunțăm la setea de putere și la nevoia de a fi recunoscuți? Ce-ar fi ca, pentru măcar câteva zile, să medităm la ceea ce avem în interior? Să recunoaștem că nu suntem perfecți, să recunoaștem că avem și noi slăbiciuni și că asta nu e o crimă, și să mai recunoaștem atunci când greșim. Este un prim pas pentru a fi cu adevărat manageri.

Despre cum ne putem feri de riscurile ce le comportă funcția de manager, în numărul următor.

Psiholog pr. Cristian SANDU

Cabinet de psihologie autorizat

E-mail: psih.cristian.sandu@gmail.com

Mobil: 0751 364 575

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.