RTCY 2015. Transportul într-o nouă etapă

Ediția 2015 a Romanian Transport Company of the Year a fost câștigată de compania Vio Trans Grup, după o competiție strânsă, în care a ieșit puternic în evidență noua etapă de dezvoltare pe care firmele de top o traversează.

Cea de-a șasea ediție a Galei Ziua Cargo a însemnat și lansarea unor premiere precum înființarea unei secțiuni destinate firmelor de transport cu flote mici, de sub 40 de autovehicule și un concurs dedicat echipamentelor.

RTCY a devenit în primul rând o platformă de dialog, în care transportatorii, logisticienii și clienții de transport se întâlnesc, creându-se astfel numeroase oportunități pentru dezvoltarea de afaceri noi sau îmbunătățirea celor deja existente.

Totodată, evenimentul reprezintă un prilej bun pentru a lua pulsul pieței. Iar după doi ani buni pentru transporturi, elita companiilor românești de profil este în plină dezvoltare.

De-a lungul timpului, au mai existat momente prielnice, însă interesant este faptul că, la ora actuală, este vizibilă maturizarea majorității companiilor de profil.

Delia

Accent pe educație 

Dezvoltarea strict extensivă nu mai este o opțiune reală pentru nimeni. Se pune problema dezvoltării parteneriatelor pe termen lung sau cel puțin pe perioada de amortizare a investițiilor, sunt căutate zonele de piață cu un grad cât mai ridicat de specializare, se dezvoltă servicii cu valoare adăugată și, bineînțeles, sunt alese cu grijă echipamentele corecte care să asigure costuri optime pe toată durata vieții lor – acestea sunt o parte dintre măsurile care dau încredere în stabilitatea pe termen lung a pieței de transport românești.

Este remarcabil faptul că TCO (Total Cost of Ownership), un concept privit mai mult abstract în urmă cu câțiva ani, devine astăzi un criteriu esențial și din ce în ce mai precis în argumentarea oricărei achiziții.

Sigur, la acest capitol un rol important îl joacă și furnizorii de echipamente (camioane și nu numai) care au investit puternic în realizarea de produse cu costuri tot mai reduse de exploatare și, totodată, predictibile.

De asemenea, o importanță în creștere este acordată produselor IT. Și nu este vorba doar de a avea un TMS sau un FMS, sau chiar un ERP, managerii fiind foarte atenți la funcționalitatea acestor produse, la potențialul lor de a crește productivitatea angajaților.

Însă cel mai important lucru pentru această perioadă este deschiderea manifestată de tot mai multe companii pentru a crește gradul de pregătire a angajaților. Acesta este principalul semn al maturității și, totodată, cea mai importantă garanție a dezvoltării durabile, inclusiv în perioadele mai dificile, care nu vor lipsi în viitor (economia este ciclică).

Și mai este un aspect care dă încredere în sectorul de transport – este vorba despre creșterea investițiilor care au ca sursă alte activități. De altfel, chiar și printre finaliștii competiției RTCY am avut două asemenea cazuri. Este vorba despre Dolo Trans Olimpic și Licurici Impex, două afaceri solide cu un control precis al profitabilității (aspect firesc pentru un finalist RTCY) și care demostrează că transporturile au devenit un domeniu mai profitabil decât alte activități.

Câștigătorii RTCY

Vio Trans Grup a primit trofeul Romanian Transport Company of the Year 2015 – Hankook în cadrul Galei ce a avut loc pe 30 octombrie 2015, la Willbrook Platinum Business & Convention Center, București.

Locurile doi și trei au fost ocupate de companiile Aquila (care a câștigat, de asemenea, Premiul pentru IT) și Licurici Impex.

Vio Trans Grup și-a adjudecat și Premiul pentru popularitate, în timp ce directorul general al companiei, Viorel Angelescu, a primit Premiul pentru management.

Premiul pentru stabilitate financiară a fost decernat companiei Asexpress, iar Denis Spedition a primit Premiul pentru siguranță rutieră.

În premieră, în acest an, a fost acordat Premiul pentru flote mici, câștigătoare fiind compania Marvi Logistic.

PREMIUL I: Mr. Park, marketing manager Hankook, a înmânat trofeul RTCY 2015 companiei Vio Trans Grup
PREMIUL II: Cristian Helvig, director transport Aquila, a primit trofeul înmânat de Ovidiu Pintilie, sales and marketing manager Mercedes-Benz divizia camioane
Ozana Desagă, director marketing CTE Trailers, unic importator Krone în România, a oferit premiul pentru locul III, câștigat de Licurici Impex, reprezentat de directorul general al companiei, Marius Dan
PREMIUL PENTRU FLOTE MICI: Echipa Marvi Logistic a sărbătorit câștigarea trofeului RTCY 2015 pentru flote mici
PREMIUL PENTRU IT: Dan Cotenescu, director general BursaTransport (stânga), a oferit premiul pentru IT lui Cristian Helvig, director transport Aquila
PREMIUL PENTRU STABILITATE FINANCIARĂ: Ady Szabo, director general Asexpress, a primit premiul pentru stabilitate financiară, oferit de Oana Stoenescu, Sales Director Garanti Leasing
PREMIUL PENTRU SIGURANȚA RUTIERĂ: Denis Spedition este câștigătorul. Carmen Blendărău, șef departament logistic al companiei, a primit trofeul, înmânat de Iulian Costea, manager de vânzări și marketing la Iveco Truck Services, dealer de proprietate Iveco în România
PREMIUL PENTRU POPULARITATE: Sigurd Wandel, managing director Volvo Trucks România (dreapta), a înmânat premiul pentru popularitate lui Viorel Angelescu, director general Vio Trans Grup
Magicomedie

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.