Despre țara în care toată lumea umblă cu șpaga în gură – pentru a-l parafraza pe un clasic în viață! – am să vă spun următoarea poveste. În mai puțin de 30 de zile, am fost angajat în trei locuri. La două dintre acestea am semnat contractul azi și mi-am dat demisia mâine. La al treilea, am lucrat trei zile…
În martie 2015, am părăsit firma în care muncisem aproape 30 de ani, pentru că mi se făcuse lehamite să-mi rup oasele pentru un salariu obscur într-o firmă aflată în insolvență, ai cărei directori își înălțau vile…
Taximetrist pentru prima dată
Am lucrat o viață întreagă pe camioane. Iar în momentul în care-mi făceam ecusonul de taximetrist, cineva mi-a spus că toate firmele mari de camioane se plâng de migrația șoferilor către firmele de taximetrie sau de călători.
Și mi se pare un lucru absolut normal.
Să-mi fac un atestat de taximetrie n-a reprezentat niciun fel de problemă, de unde, zic eu, și felul de a fi al taximetriștilor noștri de zi cu zi! Apoi am constatat pe pielea mea ce înseamnă să vii la muncă îmbrăcat decent, curat, să te porți civilizat.
La marea firmă de taximetrie, mi s-a prezentat absolut tot ceea ce am de făcut, precum și planul zilnic. Să zicem 150 de lei. Pentru un nene care n-a făcut în viața lui taximetrie, acest plan reprezintă ceva de neatins. Pentru că tot nenea ăsta trebuie să suporte și prețul combustibilului și să muncească să scoată și pentru el ceva. Iar acest ceva nu poate fi băgat în buzunar pur și simplu: am produs 100 de lei – sunt ai mei. Sau, și mai legal, declari la firmă, unde ți se oprește 16%! Nu, nenea trebuie să aducă bonuri de la stațiile unde se alimentează, ceea ce înseamnă să mai dea și acolo un comision… Adică eu aștept șpaga de la client, o împart cu cel de la stația de alimentare, eventual și cu poliția care a oprit lângă mine într-o stație unde sunt doar șase locuri, iar eu eram al șaptelea, și ajung acasă după 14-15 ore de stat pe stradă cu nimic.
Ca să nu mai vorbim de faptul că mașina se încarcă, în timp, cu un număr de litri de combustibil, care nu vor fi niciodată justificați, iar acest lucru se află în gestiunea șoferului. Ce-ar putea face firma la un moment dat?… Ce ziceam de ăia care umblă cu șpaga-n gură?
A doua încercare, înapoi la camioane
Pentru că nu mă vedeam trăind doar din șpagă, am revenit la vechea dragoste, adică la camioane. Am făcut săpături și, în câteva zile, am găsit o firmă care a vrut să mă angajeze, deși le-am spus că am împlinit frumoasa vârstă de 60 de ani. Le-am spus și că nu mai vreau să muncesc decât pe mașini de 3,5 tone, că aproape 40 de ani de dormit prin cabine, parcări sau boscheți mi-ajung, iar oamenii au zis că sunt de acord.
Le-am explicat și de ce nu mai vreau să conduc camioane în România, pentru că, în preavizul la precedenta firmă, mi s-a întâmplat următoarea istorie: am cărat 10 zile la rând aparataj electric destinat modernizării stației Chitila, de la capătul bulevardului Timișoara la stația respectivă. Trei zile consecutiv am fost oprit de poliție și de ISCTR aproape de ieșirea din București și controlat până mi s-a aplecat. Cred că principalul criteriu pe baza căruia am fost oprit în trafic a fost acela că, la vremea respectivă, conduceam un antediluvian Roman. În a patra zi în care m-au oprit, le-am dat actele și m-am dus la benzinăria din apropiere să beau o cafea. S-au uitat lung după mine – cred că și-au dat seama că nu e ceva în regulă cu scufița subsemnatului – și m-au lăsat în pace. A doua zi nici măcar nu m-au mai băgat în seamă!
Cât timp am semnat contractul, mașina de 3,5 tone a devenit de 7,5 t, iar la final se transformase într-un frig de 18 tone. Am zis, totuși, să mai fac o încercare, mai ales că respectivul camion nu era Roman, ci Iveco. Am renunțat a doua zi, când am constatat că ar fi trebuit să mă deplasez la depozitul de logistică aflat la Ploiești cam fără card de tahograf. Mai pe românește, fără să introduc cardul, pentru a-mi păstra intacte cele nouă ore de condus!
Să nu vă închipuiți că mă dă afară din casă cinstea în comportamentul față de statul român, cum, de altfel, nici pe acesta nu-l izgonește din bătătură, față de mine, însa eu trebuie, dacă sunt prins, și asta se întâmplă mai devreme sau mai târziu, să plătesc niște amenzi. Care nu sunt deloc mici la salariile noastre!
Din nou taximetrist
Așa că m-am făcut iar taximetrist. Și am ieșit pe stradă. Fără stație, fără navigație, întrucât m-am născut în București, și fără aplicație android! Mi-am făcut planul, am văzut despre ce este vorba… apoi mi-am văzut de ale mele, pentru că am de rezolvat niște lucruri mai importante decât să bag bani în buzunarele unora care se numesc patroni, iar eu să-mi petrec ca boschetarii zilele pe caldarâmul orașului.
România, incotro?
România se află pe un trend care nu duce nicăieri! Uitați-vă cu atenție la forța de muncă aflată pe taximetre sau pe microbuze, ca și pe camioanele până pe la 10-12 tone. Este batrână și îmbătrânește în continuare, pentru că tinerii părăsesc țara. La început, vă spuneam că patronatul român din transporturi se plânge din ce în ce mai tare de lipsa șoferilor.
Ne tot lăudăm că facem parte, meritat sau nu, voit sau nu, din UE. Păi dacă facem parte din această… organizație… mi se pare normal să fim plătiți ca în această organizație, cu minim 5 euro pe oră și nu mai puțin de 800 de euro pe lună.
Canada consideră munca de șofer pe camion ca făcând parte din grupul muncilor grele și necalificate, dar o plătește extrem de bine, tocmai pentru că recunoaște că nu oricine este în stare să stea la volanul unui camion. Eu nu traiesc în Canada, ci în România, țara care, cel puțin teoretic, se află în Uniunea Europeană, așa că vreau să fiu plătit ca la Berlin, Paris, Madrid etc pentru aceeași muncă prestată.
Patronii spun că nu pot face acest lucru din cauza tarifelor practicate de firmele de logistică, nu spun că însuși ei practică prețuri de nimic pe piața transporturilor, pentru a se menține acolo. Am un prieten care muncește pentru el însuși, cu mașina lui, și am făcut câteva curse cu el. Trebuie să vă spun că am găsit firme care percep 1 leu pe kilometru la curse efectuate cu camionul. Vă reamintesc că un kilometru este taxat cu 1,39 lei, minim, în taximetrie. Investiția unui patron în taximetrie? 10.000 de euro maxim. Investiția unui patron de camioane? Cam 100.000 de euro, minim, pentru o prelată articulată gata de drum. Nu se compară! Iar în taximetrie profitul vine imediat! Clientul se urcă, apoi îți dă banii și coboară.
Patronii de camioane așteaptă până li se lungesc urechile banii de la cei care trebuie să le plătească. 30 de zile, 90 de zile, ordine de plată fără bonitate, țepe etc. Și pe urmă se plâng și nu dau salarii normale. Ei sunt de vină! Nu e greu să-ți dai seama că suspendarea activității firmelor de transport pentru o săptămână ar paraliza întreaga țară și ar aduce la masa discuțiilor pe toată lumea, pentru a se pune punct acestei situații rușinoase în care se află șoferul român de camioane. Dar nu se vrea! La niciun nivel! Șoferii pleacă unde văd cu ochii, patronii dau acatiste și se vaită, miniștrii de resort se fac că plouă și-și mai iau o șpagă – Sfânta Șpagă! -, iar primul ministru ne spune că România crește economic ca o mangrovă…
Chiar m-am săturat de România!
În toate cele trei zile pe care le-am lucrat ca taximetrist, planul zilnic a fost făcut mai mult din șpagă decât din ceea ce rezulta din aparat. Spre exemplu, în a treia zi, la un plan de 65 de lei – care a fost gata de la ora 6 la ora 10 – încasările pe aparat au fost 28 de lei. Însă acesta a fost integral meritul meu, nu al mașinii sau al norocului!
A doua firmă de taxi, chiar mai mare și mai veche decât prima, avea un plan de 3600 lei pe lună. Salariul oferit: 330 de lei. Pe lună!
Banii tăi? Bineînțeles că tot din șpagă…
Salariul la băieții cu camioanele: 1.378 lei, cu posibilitatea de a crește până pe la vreo 2.000, adaugând diurna. Dar am găsit salarii de 1.500, 1.700 sau chiar 2.500 pe dube de 3,5 tone, de unde am tras concluzia că 1.400 de lei pe un camion de 18 tone nu reprezintă chiar cea mai reușită abordare a capitolului bani pe care-i duci acasă, așa că ne-am despărțit prieteni. Ei au rămas cu camionul, eu mi-am căutat în continuare de muncă.
Laurențiu MIREA
Fost șofer de camion Electrica
