Performanță cu pasiune

Deși are toate „simptomele“ unui pasionat Scania, Florin Tudose, patronul firmei Denis Spedition, și-a argumentat economic fiecare achiziție în parte. Noi și second-hand, de la EURO 3 la EURO 6, fiecare camion oferă performanțele dorite de transportator.

Florin Tudose, director general Denis Spedition: „Denis Spedition este firma care învaţă şi ajută șoferii. Iar un şofer bun trebuie să respecte toate regulile companiei. Șoferii noștri sunt uniţi, se ajută unii pe ceilalți și, totodată, se întrec între ei să obțină consumul cel mai bun, pentru că, la noi, performanța este apreciată.“ „Scania este, într-adevăr, un camion scump, dar merită. Dacă faci toate calculele corect, reies economii importante, pe care le înregistrezi în timp.“

De ce o mașină este mai bună decât alta? Care sunt criteriile care stau la baza deciziei de achiziție? Este mai bine să te axezi pe vehicule noi? Șoferii ar trebui implicați în decizia de achiziție?

Iată câteva întrebări care frământă sau măcar ar trebui să preocupe orice transportator atunci când își propune dezvoltarea parcului. Bineînțeles, răspunsul diferă de la operator la operator, în funcție de activitatea fiecăruia. Rămân, însă, cel puțin două recomandări valabile pentru toată lumea – o informare corectă și completă asupra configurațiilor disponibile la producători (pregătirea departamentului de vânzări este esențială) și asigurarea unei optimizări în ecuația – configurare tehnică a mașinii, condiții de exploatare, pregătire șoferi, servicii post vânzare. Transportatorul nu are nevoie doar de o mașină, ci de un pachet complex de servicii, care să se plieze pe nevoile și valorile companiei.

Practic, achiziționarea unui autovehicul poate fi comparată cu intrarea într-un mariaj (între transportator și producător), care va dura până la ieșirea din exploatare a respectivei mașini. Cu cât relația ține mai mult, cu atât cresc șansele optimizării costurilor.

Consum redus, dar nu în detrimentul timpului

Denis Spedition este o firmă specializată pe transportul frigorific și deține la ora actuală 12 ansambluri, cap tractor cu semiremorcă. Toate capetele tractor sunt Scania, dar sunt din generații diferite și cu configurații diferite.

„80% au fost achiziționate noi, iar 20% second-hand. Configurațiile și anii de fabricație diferă, însă sunt câte 2 sau 3 de același tip. Am acceptat toate tehnologiile – EURO 3 de 420 CP, EURO 4 de 420 CP EGR, EURO 5 de 440 CP EGR, EURO 5 EEV, EURO 6 de 410 CP (doar SCR)… Scania schimbă la 4-5 ani tehnologia, iar noi nu am avut nicio problemă, nicio pierdere cu camioanele, chiar dacă am trecut de la EURO 3 la EURO 4, 5 sau 6. Astăzi, dacă trimit în cursă un camion EURO 3 și unul EURO 6, este nesemnificativă diferenţa de costuri. Aproximativ 100 euro la cursă, pe taxele de drum. Scania ne-a demonstrat eficientizarea transportului pe fiecare cursă în parte, de la 0 km la 4.000 – 5.000 km. Prin caracteristicile tehnice, în special transmisia foarte bună, Scania asigură o viteză constantă ridicată în condiții bune de cost. Pe cursele lungi, câştigăm timp, practic o zi la 7 zile lucrătoare“, a arătat Florin Tudose, director general Denis Spedition.

Toată lumea a înțeles importanța șoferilor, însă nu multe companii de transport și-au asumat pregătirea lor pentru a obține performanțe maxime.

„Ca să creştem şoferii de rezervă, am pierdut câteva luni cu fiecare. Trimiteam şoferii noi împreună cu titularii pe cursă de Viena – titularii obțineau consum de 26 l/100 km, cei noi aveau consum de 30 l/100 km, pe aceeaşi mașină, acelaşi traseu. Trebuie să capeți îndemânarea potrivită maşinii şi să conduci constant. Avem camioane care au intrat în service la 250.000 km şi au plăcuţele de frână la 87% – asta înseamnă condus eficient. Eu sunt tot timpul cu ochii pe șoferi, mă uit în primul rând la consum, verific rapoartele de la Scania şi calculez notele lor. Cunosc toate cursele pe care le face Denis Spedition şi, chiar dacă apare o cursă nouă, ştiu să o controlez“, a explicat Florin Tudose.

Consumul de motorină are cel mai mare impact asupra costurilor și de aceea este și monitorizat cu cea mai mare atenție. Interesant este faptul că acesta fluctuează foarte puțin pe flota Denis Spedition, în ciuda configurațiilor și generațiilor diferite ale camioanelor.

„Pe modelul de 440 CP EGR avem un consum mediu de 27 l/100 km pe an (aproximativ 150.000 km). Calculul este realizat conform carburantului plătit la pompă. Pe modelul de 420 CP am înregistrat 27,2 l/100 km şi pe noul camion cu motor EURO 6 de 410 CP SCR stăm pe o medie de 26 l/100 km. Această nouă generație de motoare este performantă și ne-a scăzut consumul mediu cu 1 l pe 100 km“, a declarat directorul general Denis Spedition.

Din flota companiei nu lipsesc nici modelele V8 și achiziția acestora are la bază, de asemenea, o strategie corectă. Este vorba despre acoperirea unor curse mai dificile, păstrând totuși o viteză de deplasare ridicată și un consum bun de carburant.

Retarderul aduce economii

Compania și-a ales dotările potrivite pentru tipul de activitate prestat și, chiar dacă manifestă o mare deschidere către noile tehnologii, există totuși anumite dotări care au fost refuzate.

Dar toate camioanele Denis Spedition au fost comandate cu retarder.

„Mi se pare un echipament esenţial, care aduce o mare economie din punct de vedere al uzurii camionului. Pe de altă parte, nu am agreat tehnologia cu menţinerea benzii şi păstrarea distanţei. Mă bazez pe şoferii noștri, iar dacă dotez maşina cu aşa ceva, şoferul o să fie prea relaxat şi asta duce la pierderea concentrării. Nu vreau să transform conducătorii auto în piloţi. În ceea ce privește sistemul de recunoaștere a topografiei, unele dintre camioanele noastre au această dotare și o consider eficientă. Colaborez foarte bine cu cei de la Scania în ceea ce priveşte tehnologiile noi şi apreciez vânzătorii care pun suflet în ceea ce fac și ne ajută să configurăm corect autovehiculele. În plus, apreciem suportul acordat conducătorilor auto. Avem şoferi care au deschis calculatoarele şi au fost corectaţi de programul celor de la Scania pentru a atinge consumul optim“, a completat Florin Tudose.

Tehnologiile moderne sunt importante, însă prioritatea pentru Denis Spedition o reprezintă menținerea parcului într-o stare tehnică impecabilă. Practic, monitorizarea șoferilor și starea tehnică a camioanelor reprezintă cele două direcții principale pe care se concentrează conducerea Denis Spedition.

„Apelăm la service-ul specializat și, pentru întregul parc auto, plătim un abonament anual, care include multe aspecte. Colaborarea îndelungată (opt ani) cu service-ul Scania ne-a demonstrat nivelul ridicat de profesionalism al acestora. La transportul frigorific, nu este loc pentru greșeli sau timpi morți în service. Am avut cazuri în care camioanele încărcate cu marfă perisabilă au fost reparate pe loc, în zile de sărbătoare sau la ora 2 dimineața. În plus, avem grijă constant de toate vehiculele, verificăm să nu fie rugină, din 2 în doi ani se vopsesc jenţile etc. În România, nu toţi proprietarii de flote iubesc camioanele şi această meserie – cei mai mulți le văd doar ca pe un business. Eu mă interesez pentru fiecare şurub pe care îl schimb“, a mai spus patronul Denis Spedition.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.