Prometeon Tyre Group a avut debutul la târgul Autopromotec cu un stand multi-marcă, ce a prezentat pneuri Pirelli pentru camioane, Autocare și vehicule agricole, precum și pneuri Aeolus pentru OTR.
Noua configurație a standului de la acest târg a venit după anunțul din 13 aprilie privind integrarea activităților Pirelli Industrial – identificată prin noua emblemă albastru și gri a Prometeon Tyre Group – cu grupul Aeolus.
Operațiunea – ce va face obiectul aprobării autorităților relevante – este de așteptat să fie completată până la finalul anului și va duce la apariția primului producător mondial complet dedicat pneurilor industrial și al patrulea cel mai mare din lume în privința capacităților de producție din acest segment.
NOUA LINIE PIRELLI ITINERIS PENTRU ZONA MEDIE DE PIAȚĂ
Prometeon Tyre Group a lansat primul produs al noii linii Pirelli ITINERIS, dedicate zonei medii de piață. Pentru remorci, modelul Pirelli ITINERIS T90 a fost dezvoltat cu dimensiunea 385/65 R22.5, cu noul design al profilului și compoziție dezvoltată specific pentru aplicații regionale, carcateristici care aduc pneul la cel mai înalt nivel în categoria sa, atât în privința rulajului cât și al aderenței pe suprafețe ude și uscate (clasa A de aderență pe ud).
EXCELENȚA TEHNOLOGICĂ A PIRELLI ESTE CONFIRMATĂ PRIN EXTENSIA LINIE TRIATHLON
Linia Triathlon este cea mai versatilă de la Pirelli: Seria 01, gama Premium Pirelli, potrivită pentru utilizarea atât pe distanțe regionale cât și lungi, răspunzând celor mai selective cerințe ale flotelor europene.
Aceasta asigura un kilometraj ridicat, o rezistență redusă la rulare, fiabilitate ridicată și siguranță în toate condițiile, inclusive iarna. Complementar, fiabilitatea ridicată contribuie la creșterea intervalului de service și costul total de utilizare mai mic.
Noul Pirelli THRIATHLON ST:01 completează gama Triathlon lansată în 2016. Thriatlon ST:01 este dedicate remorcilor de distanță regional și long-haul. Performanțele excelente în orice condiții meteo, chiar și pe suprafețe acoperite cu zăpadă, și ud, sunt asigurate grație blocurilor diagonal din toate cele trei benzi. În plus, geometria profilului garantează un kilometraj ridicat, confort și siguranță.
Noul Pirelli THRIATHLON FR: 01 și TR:01 este de asemenea lansat în dimensiunea 17,5, fiind caracterizat de o compoziție inovativă a benzii de rulare, ce asigură un kilometraj ridicat în orice condiții meteo, în timp ce oferă o aderență și o precizie de condus mai bună. Adițional, noul flanc exterior ramforsat al pneului îmbunătățește rezistența la impact și fiabilitatea pneului.
Pentru axa directoare, modelul TR:01 prezintă un design al profilului caracterizat de tehhologia inovativă Pirelli BUMPER, care asigură o uzură optimă, integritate și confort acustic.
PNEUL DE PERFORMANȚĂ PIRELLI SERIA:01 PENTRU TOATE APLICAȚIILE
Dincolo de linia Thriatlon, gama include pneuri de la completul Pirelli: Seria01 ce presupune produse pentru toate aplicațiile G (On/off), H (Highway/ Autostradă) și C (City/Oraș).
Pirelli 01: Series este o linie completă de pneuri dedicată camioanelor grele, ce livrează performanțe ridicate și costuri reduse de management fiind în același timp prietenoase cu mediul. Este construit cu ultima generație a tehnologiei Pirelli SATT, ce asigură un interval mare de service, posibilitate ridicată de reșapare și rezistență la uzură. Pneurile :01 Series sunt caracterizate atât prin designul benzii de rulare cât și prin compoziția acesteia dezvoltată pentru toate aplicațiile, în toate segmentele.
Pentru a complete gama de pneuri expuse pentru sectorul camioanelor, a fost prezentă și marca FORMULA, pentru aceia care caută competitivitatea și performanța dezvolată cu tehnologia Pirelli.
PHP: NOUA LINIE PREMIUM AGRO, MARCHEAZĂ REVENIREA PIRELLI ÎN EUROPA
Pentru a asigura cele mai ridicate performanțe ale echipamentului agricol, noul pneu radial Pirelli PHP permite o mare versatilitate a utilizării, dublă față de un pneu echivalent convențional. Linia PHP radial se produce în Brazilia în fabrica Santo Andre, și răspunde diverselor nevoi ale fermierilor europeni: cu o mai bună tracțiune, consum redus, fiabilitate excelență și uzură regulată ale flancurilor.
Adițional, comportamentul rutier al Pirelli PHP asigură o siguranță maximă la rulare și stabilitatea vehiculului chiar și în cele mai dificile condiții de drum. Această linie de pneuri are un profil desenat pentru a dispersa efficient pământul acumulat. Structura mai lată a cauciucului dintre profil și carcasă, împreună cu compoziția inovatoare sunt create pentru a crește durata de viață și de utilizare a pneului și pentru a oferi o rezistență la fărâmițare în timpul plugăritului și recoltării.
Gama Pirelli este rezultatul colaborării multi-anuale, coordonate de centrele de Cercetare-Dezvoltare Prometeon din Milano-Bicocca și Santo Andre din Brazilia. Cele două centre au testat produsele printr-un proces de dezvoltare tehnologic cu teste în laborator și în practică, atât pe camp cât și pe drum, pentru a asigura performanțe maxime în toate condițiile și pentru toate aplicațiile.
SUPERTRUCK: REȚEAUA ITALIANĂ A DISTRIBUITORILOR SPECIALIZAȚI
Standul Prometeon a introdus rețeaua Supertruck, dealer specializați Pirelli pentru pneurile de camioane și pentru necesitățile transportului profesional printr-o gamă consistent de servicii de calitate. În prezent, există 100 de puncte de vânzare și service în Italia, selectate pentru încrederea și profesionalismul ridicat, cu personal calificat pregătit special prin cursuri dedicate., instrumente de vânzare și ultima generație de echipamente. Rețeaua este în curs de dezvoltare și în expansiune, în special pe principalele piețe din Europa.
PROMETEON TYRE GROUP
Prometeon Tyre Group, fostul Pirelli Industrial, este liderul unui grup care fabrică și comercializează pneuri Pirelli sub licență pentru camioane, Autocare, Agro și OTR. 4 fabrici (2 în Brazilia, 1 în Egipt și 1 în Turcia) completează structura de producție a Grupului și două centre de Cercetare și Dezvoltare în Milano și Santo Andre Brazilia, reprezentând inima portofoliului de produse innovative.
Peste 7000 de persoane lucrează în Prometeon Group, care pânâ în Martie 2017 a fost operat de Pirelli Group. Prometeon Group este prezent în peste 160 de țări și este 52% deținut de TP Industrial Holding (100% deținut de Marco Polo International Italy care controlează acționariatul Pirelli), 38% de către CINDA (o companie de investiții chineză) și 10% de către Aeolus (o companie chineză activă în producția de pneuri industriale).