APTE 2002: Blocarea traficului pe caniculă pune în pericol viața șoferilor

Asociația Transportatoriilor APTE 2002 acuză CNAIR că pune în pericol viața șoferilor, care sunt nevoiți să staționeze în condiții meteorologice extreme, inumane, în urma deciziei de interzicere a transportului de peste 7,5 tone pe drumurile naționale și autostrăzi în perioada Codului Portocaliu de caniculă.

APTE 2002 precizează că în țările vecine s-a luat o măsură exact opusă celei din România și, drept urmare, a trimis o adresă către CNAIR – din cadrul Ministerului Transporturilor -, pentru a găsi o soluție asfel încât conducătorii auto să nu fie obligați să staționeze în caniculă, la temperaturi de 40 de grade.

Iată ce au scris în adresă reprezentanții APTE 2002:

„Către CNAIR

În atenția d-lui Director

Stimate domnule director,

APTE 2002 (Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002) a luat cunoștință comunicatul CNAIR, privind restricţiile de circulaţie cauzate de caniculă în 15 de judeţe, datorate caniculei.

Prin pezenta adresă vă aducem la cunoștință faptul că asociația noastră consideră acestă hotărâre este incorectă pentru că asfel, conducători auto sunt obligați să suporte temperaturi de 40-50 grade în cabina mașiniilor, ceea ce periclitează sănătatea chiar viața acestora.

Precizăm că în țările vecine, de exemplu Ungaria, măsura a fost luată exact invers, respectiv resticțiile de la sfârșitul săptămânii au fost ridicate din cauza caniculei și pentru protejarea conducătoriilor auto.

Vă rugăm să ne sprijiniți pentru găsirea unei soluții asfel încât să putem proteja factorul uman în condițiile în care temperaturile pot ajunge până la 40 grade” .

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.