Transportatorii de marfă trebuie să se pregătească de noi restricții auto impuse de CNAIR camioanelor de 7,5 tone și mai mari, deoarece meteorologii au anunțat pentru joi Cod Portocaliu de caniculă 6 județe din vestul și sud-vestul țării.
Pentru început, va fi doar Cod Galben, miercuri, însă joi valul de căldură tropicală va înainta, astfel că, pe lângă Codul Galben, va fi și Cod Portocaliu. Valul de caniculă va persista până la sfârșitul săptămânii.
COD GALBEN miercuri
În cursul zilei de miercuri (09 august) valul de căldură se va extinde în jumătatea de vest a teritoriului, iar în Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei și al Olteniei, vremea va fi caniculară și disconfortul termic în accentuare.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade și izolat în Câmpia de Vest vor atinge 38 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.
COD PORTOCALIU joi
Joi (10 august) valul de căldură se va intensifica și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Astfel, în zonele joase de relief din vest și local din centru și sud, vremea va fi caniculară.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul de 80 de unităţi.
Minimele nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 24…25 de grade.
În județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor disconfortul termic va fi accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 37 și 39 de grade.
COD GALBEN joi
În Maramureș, nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul și estul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35…37 de grade.
Valul de căldură va persista până spre sfârșitul săptămânii. În zonele de munte, îndeosebi din nord-vestul teritoriului, pe arii restrânse în timpul după-amiezelor vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajul.