Un proiect legislativ menit să-i împiedice pe polițiștii rutieri să nu-i mai vâneze pe șosele pe șoferi, dar și să nu-i mai oprească fără motiv, plus alte prevederi, a fost depusă la Parlament de deputatul PNL Ion Bălan.
Parlamentarul este nemulțumit de faptul că pe drumurile naționale au apărut mașini de Poliție neinscripționate.
Ion Bălan a fost oprit de o astfel de mașină. “Fiind în drum dinspre Suceava spre Iaşi, undeva o maşină roşie ne făcea din faruri. Ne-am dat în dreapta crezând că vor să ne depăşească, pentru ca apoi să aflăm că e poliţia rutieră în acea maşină şi avea montat un radar”, a declarat liberalul, la Parlament.
Deputatul PNL este susținut și de colegul său de la PSD Sorin Bota, care propune, la rândul său, ca în toate localităţile să fie introdusă aceeaşi limită de viteză – “ori 50 de kilometri pe oră, ori 70 de km”.
Totodată, Bota vrea adoptarea modelului din Beijing a principiului „Nu deranjezi, nu eşti amendat”. „Acolo sunt 22 de milioane de locuitori într-un singur – România nu mai are 22 de milioane de locuitori -, iar dacă nu îi deranjezi pe ceilalţi, Poliţia nu te sancţionează.
Proiectul legislativ depus în Parlament urmează să parcurgă lungul traseu pentru adoptare.