În perioada 30.11.2017 – 04.12.2017, directiile regionale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. au intervenit pe autostrăzile şi drumurile naţionale unde au existat căderi de zăpada, cu un total de 14.848 tone de sare şi 1596 utilaje.
“La nivelul DRDP Bucureşti s-a acţionat cu 396 tone de sare şi 272 de utilaje (46 proprii şi 226 închiriate), la nivelul DRDP Craiova – 481 tone sare şi 187 utilaje (16 proprii şi 171 închiriate), la nivelul DRDP Timişoara – 2.235 tone sare şi 239 utilaje (2 proprii şi 237 închiriate), la nivelul DRDP Cluj – 4.008 tone sare şi 373 utilaje (19 proprii şi 354 închiriate), la nivelul DRDP Braşov – 2625 tone sare şi 236 utilaje (37 proprii şi 199 închiriate), DRDP Iaşi – 5.103 tone sare şi 253 utilaje (19 proprii şi 234 închiriate), iar la nivelul DRDP Constanţa s-a intervenit cu 36 de utilaje”, precizează CNAIR.
În decursul minivacanţei de 1 decembrie au avut loc şi o serie de evenimente care au provocat închiderea temporară a unor sectoare de drum. Astfel, pe DN 15 a fost necesară intervenţia DRDP Braşov pentru a îndepărta copacii căzuţi pe carosabil, iar pe DN7, în dreptul localităţii Drăganu, DRDP Bucureşti a intervenit cu o macara de mare tonaj, pentru eliberarea căilor de rulare şi redeschiderea circulaţiei în urma unui accident rutier dintre un autotren şi o autoutilitară. Pe perioada intervenţiei, traficul a fost deviat pe DN 73 C.