Luna trecută, am condus pentru prima dată un autovehicul cu asistență activă pentru direcție (volanul se mișcă singur, pentru a păstra banda de circulație). Tehnologia este, deja, prezentă pe automobilele mai scumpe, astfel încât sunt convins că mulți dintre dumneavoastră au testat-o, însă, în lumea vehiculelor comerciale, este ceva nou. Am fost impresionat…
„În cei 20 de ani de când ai permis de conducere, a existat vreo situație în care să fi avut nevoie de o asemenea tehnologie?”, m-a întrebat un prieten căruia i-am povestit despre cum funcționează sistemul. Adevărul este că nu îmi amintesc…
Alt subiect, alte persoane – dezbăteam cu câțiva colegi jurnaliști oportunitatea de a achiziționa o mașină electrică: „Prețul este ridicat, autonomia mică, iar prize pentru încărcare…” Cu alte cuvinte, concluzia lor a fost un „NU” hotărât.
Tot luna trecută, am condus și un camion pe gaz… Puțini transportatori se gândesc serios la acest carburant – numărul stațiilor de alimentare este scăzut și, în plus, să convingi șoferii să le acceseze, să le caute, pentru că nu toate sunt plasate pe rutele principale, să învețe aspectele specifice gazului… mai bine mai așteptăm!
Toate aceste discuții m-au deranjat. Nu mai suntem, oare, capabili să acceptăm nimic nou? Totul s-a redus doar la profitabilitate și propriul confort? Păi, cu o asemenea atitudine, astăzi nu am fi avut ABS, sau airbag-uri… De fapt, nu am fi avut mașini deloc, pentru că, la apariția lui, automobilul se deplasa mai încet decât calul și, cu siguranță, se defecta mai des.
Mai are cineva nevoie de dovezi legate de schimbările climaterice, accelerate de poluare, sau despre faptul că este doar o problemă de timp până când combustibilii fosili vor dispărea?
Fiecare dintre noi influențăm viitorul, prin deciziile pe care le luăm. Iar, la ora actuală, putem anticipa efectele deciziilor noastre, inclusiv pentru generațiile viitoare. Suntem pregătiți să acceptăm ca asemenea viziuni, ce înaintează atât de departe în viitor, să ne influențeze deciziile luate astăzi?
Am fost supărat în urma discuțiilor avute cu prietenii, colegii de breaslă și transportatorii pe temele amintite mai sus, însă mi-am dat seama că ar trebui să fiu supărat pe mine.
Schimbarea ar trebui să înceapă cu mine, și nu să aștept mai întâi „aprobarea” celorlalți. Să risc… măcar puțin. Și să nu mai caut cu tot dinadinsul „siguranța absolută”.
De parcă așa ceva există!
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
