Pe data de 22 noiembrie, GEFCO a salutat sosirea în Franța a trenului bloc încărcat complet cu containerele sale, după un parcurs de 11.000 km, având ca punct de plecare China.
Trenul a transportat containere de 12 metri de la Wuhan, China, la Dourges, Nordul Franței, pentru clientul său PSA, în mai puțin de 3 săptămâni. Trenul bloc a plecat pe data de 3 noiembrie din Wuhan, ruta sa traversând Kazakhstan, Rusia, Bielorusia, Polonia și Germania înainte de a ajunge la terminalul Française de Mécanique, fabrica filială a PSA.
GEFCO a gestionat și coordonat proiectul împreună cu partenerii săi feroviari din diferite țări și împreună cu echipele GEFCO Forwarding din Shanghai, Moscova și Paris.
„Cu o experienţă de peste 65 de ani în logistică, GEFCO a operat transporturi feroviare din Asia în Europa timp de peste 4 ani. Grupul a susținut comerţul din ce în ce mai intens dintre cele două continente, precum și livrările de containere pe calea ferată, căutând în permanență soluții noi, eficiente din punct de vedere al costului, flexibile, fiabile și sigure pentru a satisface cerințele clienților și a sprijini dezvoltarea afacerilor acestora,” a declarat Anthony Gunn, Vicepreședinte Executiv al departamentului de Transport de marfă al GEFCO.