Dan Baciu, noul șef al CNAB

Dan Baciu, fostul director financiar al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), a fost numit director general interimar în 12 februarie, la o săptămână după ce Bogdan Mîndrescu, numit în urmă cu un an – tot interimar -, a demisionat.

Motivul: Aeroportul “Henri Coandă” Otopeni a rămas fără servicii de curățenie și salubritate începând cu 31 ianuarie, când contractul cu Romprest Service s-a încheiat.

La noua licitație au fost depuse ofertele, dar nu a fost decis câștigătorul. Conducerea aeroportului a apelat la o soluție de compromis, angajând 91 de femei de serviciu, care însă nu fac față.

Mîndrescu mai este acuzat că a girat acordarea unor remunerări ilegale, a fost umărul la numirea ilegală a unor șefi, care au ajuns în funcții de conducere fără a exista aprobarea unor experți independenți, și nu a făcut investiții în perioada 2013-2015, deși a avut alocată de la bugetul de stat o sumă de aproximativ 700 de milioane de lei.

Mai mult, există semne de întrebare în legătură cu modul în care anumiți bugetari au încasat, în aceeași perioadă, salarii și de la Ministerul Transporturilor și de la Compania Națională Aeroporturi București.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.