EXCEPȚII în asumarea răspunderii asupra mărfii

În continuarea seriilor de articole scrise pe tema răspunderii transportatorului, dorim să lămurim un aspect: transportatorul are o foarte mare răspundere din contractul de transport – se face responsabil de marfă, din momentul preluării acesteia pentru transport și până la eliberarea acesteia. ÎNSĂ DOAR PENTRU SITUAȚIILE DE CULPĂ, CELE PROBATE.

Pot exista situații de excepție unde nu este culpa transportatorului, acesta putându-se apăra sub protecția contractului de transport reglementat de lege / CMR.

Prin acceptarea comenzii de transport, se înțelege asumarea executării unei obligații de rezultat de către cărăuș, mai exact se prezumă culpa acestuia.

Cărăușul este presupus responsabil de neexecutarea obligației sale prin însuși faptul că rezultatul promis în contract nu a fost atins, adică livrarea mărfii a fost cu întârziere, marfa nu a avut aceeași cantitate sau a fost deteriorată.

Prin dispozițiile art. 17 par. 1 CMR, se instituie în sarcina cărăușului o prezumpție de culpă, prezumpție ce poate fi înlăturată în anumite situații speciale, care sunt de strictă aplicare și interpretare și pe care cărăușul trebuie să le probeze.

Transportatorul se poate proteja prin formularea rezervelor cu privire la starea aparentă a mărfii la momentul preluării ei, cât și cantitatea acesteia, pe care le înscrie în scrisoarea de trăsură.

Sub nicio formă șoferul nu poate aprecia calitatea și modalitatea ambalajului, modul de încărcare sau așezare. Acestea nu sunt specifice activității de transport, ci mai degrabă logisticii. Obligația transportatorului este să verifice marfa cantitativ și starea aparentă, astfel încât să nu prezinte lovituri, rupturi, umezeală sau orice se poate observa cu ochiul liber.

Așezarea chingilor și distribuirea greutății intră în sarcina transportatorului, însă foarte important de reținut este că dacă ambalajul este insuficient, chingile nu vor face miracole, acestea având rolul în a păstra marfa în camion pentru siguranță în trafic, nicidecum nu garantează integritatea mărfurilor în lipsa unei încărcări corecte sau în cazul unui ambalaj defectuos.

Ambalajul incorect aplicat exonerează transportatorul

În situația în care marfa a fost manipulată, încărcată, stivuită sau descărcată de expeditor sau destinatar, sau de persoane ce au acționat în numele lor, cărăușul este exonerat de răspundere dacă marfa a fost avariată în executarea acestor operațiuni sau dacă avarierea a fost consecință a ambalajului sau a insuficienței acestuia. Situațiile cel mai des disputate sunt deplasările mărfurilor, situații pentru care nu întotdeauna este justificată pretenția de despăgubire.

Așadar, verificați cantitatea și starea aparentă a mărfii la momentul preluării, analizați fiecare caz în particularitatea sa și protejați-vă, de fiecare dată, când este cazul, sau cel mai simplu – apelați la serviciile unor consultanți care vă pot consilia și apăra în astfel de situații.

Analizați cele doua poze:

Este evident că marfa s-a deplasat din vina expeditorului, astfel că transportatorul nu a fost obligat la plata despăgubirilor.

Modul de încărcare și viteza de deplasare a mijlocului de transport au fost analizate în foarte multe cauze, astfel că s-a creat o jurisprudență clară, reținându-se că trebuie să se considere ca fiind defectuoasă o încărcare a mărfii care nu poate rezista manevrelor normale efectuate în timpul transportului și, în consecință, paguba va fi imputată expeditorului.

Printre manevrele normale efectuate în timpul transportului, se încadrează:

– frânările bruște,

– virajele,

– evitarea unor coliziuni sau obstacole.

Aceste operațiuni sunt obligatorii și nu sunt interzise nici prin lege și nici prin contractul de transport.

În concluzie, prin frânarea puternică, aceea care permite evitarea unui accident, putem avea dovada vie că transportatorul a păstrat distanța și a fost vigilent, astfel că au fost evitate accidente sau coliziuni cu animale etc.

Alin Dicu

Branch Manager Asko International Insurance Broker

alin.dicu@asko24.com

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.