EURORAIL Serbia și Grupul Feroviar Român, societăți care fac parte din GRAMPET Grup, au testat primul tren de marfă pe distanţa Stamora Moravita-Pancevo si retur, astfel că “Șoseaua de mare viteză” Timișoara-Pancevo s-a mutat pe calea ferată, informează Grampet Group.
“Noua linie de marfă al EURORAIL Serbia deschide drumul României spre noul proiect Drumul Mătăsii (One Belt, One Road), pe ruta Marea Nordului-Marea Chinei de Est, astfel că România va beneficia de acces la rute comerciale importante care leagă Vestul Europei de Asia”, se arată în comunicat remis redacției.
Ruta a fost modernizată, anul trecut finalizându-se trecerea peste graniţa cu Serbia a Liniei Electrice Aeriene 400 kV (România)-Pancevo (Serbia).
Noul tren privat de marfă pune Serbia pe ruta feroviară spre Marea Nordului, având în vedere că operatorul Grampet este prezent în Bugaria, Ungaria, Austria, Croația și Germania.
Eurorail Serbia, parte a Grampet Group, societate cu capital românesc 100% privat. Compania fanion a societății românești Grampet este Grup Feroviar Român, unul dintre cei mai importanți operatori feroviari privați de transport de marfă din Europa Centrală și de Sud-Est.
Grampet Group exploatează un parc de peste 16.500 de vagoane și 400 de locomotive, are peste 7.000 angajati, iar activitatea este permanent monitorizată și asistată de sisteme IT integrate care asigură transmiterea de date în timp real pe orice fel de gadget, îmbunătăţind astfel serviciile oferite clienţilor.