Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a acuzat constructorii că au adus numai utilaje la mâna a doua pe șantierele de autostrăzi, iar din acest motiv lucrările nu avansează. “Pe Lotul 3 Lugoj – Deva lucrează 100 de oameni care nu au făcut un metru în plus de construcție; doar au dărâmat”, a declarat ministrul în 25 iunie, în plenul Camerei Deputaților, răspunzând acuzațiilor aduse de USR în moțiunea simplă depusă împotriva sa.
“Astăzi, în România, pe toate şantierele aflate în lucru – şi mă refer la 13 şantiere de autostrăzi care însumează 176 de kilometri de autostradă – nu mai există nicio barieră administrativă. Nu mai e nevoie de nicio Hotărâre de Guvern de expropriere, de nicio autorizaţie, iar toţi banii sunt la dispoziţia constructorilor. Acest lucru nu s-a întâmplat de mulţi ani în România, poate niciodată, şi aş vrea să mă contraziceţi. Toţi constructorii au front de lucru, dar vă mai spun ceva: acum se vede slăbiciunea companiilor, cele mai multe dintre ele străine, care au câştigat licitaţii în România în ultimii 20 de ani. Nu vedem pe şantiere utilajele pe care le-au pus în documentaţia cu care au câştigat licitaţiile. Vedem pe şantiere doar nişte utilaje de mâna a doua, exploatate de nişte companii care nici măcar nu sunt subcontractorii declaraţi, sunt doar nişte prestatori, plătiţi în bătaie de joc”.
Ministrul Transporturilor a arătat că ştie acest lucru “pentru că în ultimul timp, de trei luni, toţi secretarii de stat din minister au repartizat câte un segment de autostradă în care există şantiere. Fiecare dintre aceştia merge o dată la două săptămâni pe şantier, împreună cu prefecţi, împreună cu preşedinţi de consilii judeţene, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor de control. Stau de vorbă cu antreprenorii, fac procese verbale pentru fiecare vizită pe care o fac acolo şi iau scris că antreprenorii nu au niciun impediment din partea statului român în a lucra”.
Lucian șova a precizat că “România are 800 de milioane de euro de cheltuit anul acesta, iar pe şantiere, la cei 176 de kilometri de autostradă aflaţi în lucru sunt aproape 1.800 de muncitori şi câteva sute de utilaje”.