Tot mai multe importuri (INS)

România a importat mai multe produse decât a exportat, în primele şapte luni ale anului, astfel că deficitul balanţei comerciale a ajuns la 7,577 miliarde de euro, în creştere cu 766,5 milioane euro faţă de cel consemnat în perioada similară din 2017, potrivit datelor comunicate în 10 septembrie de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, în intervalul 1 ianuarie – 31 iulie 2018, exporturile FOB au însumat 39,878 miliarde de euro, în creştere cu 10,4% comparativ cu primele şapte luni ale anului anterior, iar importurile CIF au depăşit valoarea de 47,455 miliarde de euro, cu 10,5% mai mari faţă de perioada de referinţă.

În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,1% la export şi 38,1% la import) şi alte produse manufacturate) (32,5% la export şi respectiv 30,8% la import).

Potrivit datelor INS, valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2018 a fost de 30,529 miliarde de euro la expedieri şi de 35,620 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 76,6% din total exporturi şi 75,1% din total importuri.

Pe de altă parte, valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada de referinţă a fost de 9,348 miliarde de e euro la exporturi şi de 11,834 miliarde de euro la importuri, reprezentând 23,4% din total exporturi şi 24,9% din total importuri.

În luna iulie 2018, exporturile FOB au însumat 5,9 miliarde de euro, în creştere cu 12,9% faţă de luna iulie 2017, iar importurile CIF au avansat cu 15,4%, până la 7,173 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,272 miliarde de euro.

Importurile, exporturile și soldul balanței comerciale în perioada ianuarie 2013 – iulie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.