cargo-partner a deschis Centrul iLogistics de lângă aeroportul din Viena

Furnizorul internațional de servicii de transport și logistică cargo-partner a sărbătorit recent deschiderea oficială a propriului Centru iLogistics, o construcție de lemn inovatoare amplasată chiar lângă sediul companiei din Fischamend.

Centrul iLogistic de lângă Aeroportul din Viena a preluat operațiunile la data de 1 iunie 2018, exact la un an de la demolarea construcției vechi.

Tăierea tradiționalei panglici a fost înlocuită cu tăierea unui buștean, de către CEO-ul cargo-partner Dl. Krauter și Gerhard Schödinger, reprezentant al Parlamentului din Lower Austria, cu ajutorul drujbelor livrate de producătorul de echipamente electrice Makita.

Stefan Krauter a explicat motivele din spatele acestei investiții: “Industria de transport și logistică este în permanentă mișcare. În perioadele de globalizare și digitalizare, trebuie să ne transformăm și să ne adaptăm constant, pentru a rămâne “înaintea curbei”. Regiunea aeroportului din Viena a fost întotdeauna un hub important pentru noi și, prin centrul nostru iLogistics, am creat cu succes un proiect de arhitectură durabilă din punct de vedere ecologic și economic “.

Centrul iLogistics al cargo-partner este construit doar din lemn, de la acoperiș, pereți, până la fațadă. În total au fost utilizați 4.200 m³ de lemn, fiecare metru cub de lemn care înlocuiește alte materiale de construcție ajutând la reducerea emisiilor de CO în atmosferă cu o medie de 1,1 t. În plus, construcțiile din lemn sunt rezervoare masive de carbon: în fiecare metru cub de lemn sunt depozitate 0,9 t de CO. Pentru cei 4.200 m³ de lemn folosit în Centrul iLogistics, avem ca rezultat o reducere totală a CO de 8.400 de tone.

Pe o suprafață totală de 12.250 m², Centrul iLogistics din Fischamend oferă 24.500 locații pentru paleți în sistemul de rafturi tip high-bay, precum și 32.000 de cutii pentru piese mici, 2.000 m² pentru manipulare operativă și câteva zone cu destinație variabilă. Depozitul de ultimă generație oferă echipamente dedicate pentru depozitarea și manipularea diferitelor tipuri de mărfuri – de la piese mici la paleți standard sau mărfuri lungi și grele. Aici, cargo-partner oferă clienților săi un pachet complet de servicii pentru logistica pieselor de schimb, industriile de retail și eCommerce, inclusiv o gamă largă de servicii cu valoare adăugată. Prin noul său centru iLogistics, cargo-partner a creat 35 de locuri de muncă suplimentare, ajungând la un total de peste 300 de angajați doar în locația din Fischamend și de aproximativ 500 în toată Austria.

Unul dintre principalii clienți ai noului centru iLogistics este ENGEL, un important producător internațional de utilaje de turnare prin injecție, cu sediul în Schwertberg, Austria. cargo-partner gestionează logistica pieselor de schimb pentru ENGEL încă de la 1 iunie 2018. Ca urmare a evaluărilor făcute asupra proceselor și zonelor de proces solicitate de ENGEL, cargo-partner a adaptat Centrul iLogistics acestor cerințe. Într-o perioadă de trei luni, cargo-partner a transferat 27.000 de unități de stocare (SKU) de la centrele de producție ale ENGEL la noul centru iLogistics, transferul executat fără probleme și finalizat cu trei săptămâni înainte de termenul stabilit.

Harald Wegerer, Vicepreședinte al Departamentului pentru Relații cu Clienții din cadrul ENGEL, explică motivul pentru care a luat decizia de a colabora cu centrul iLogistics al cargo-partner: “Cerințele noastre au fost clare de la bun început: securitate ridicată a procesului, ore târzii de închidere pentru comenzile primite și livrare garantată în aceeași zi, cu conexiuni excelente de transport și logistică. În plus, o cerință esențială a fost să ne putem baza pe realizarea comenzilor 365 de zile pe an. Cooperarea cu cargo-partner a fost foarte satisfăcătoare și cred că ambele părți implicate au beneficiat și învățat foarte mult din acest proiect “.

Wolfgang Scheibenpflug, Directorul Departamentului Imobiliar și Manager Locație la aeroportul din Viena, a felicitat cargo-partner pentru finalizarea rapidă a clădirii și a mulțumit companiei pentru un bun parteneriat: “Ca partener pe termen lung și loial al Aeroportului din Viena, cargo-partner este extrem de important pentru noi, deoarece dezvoltarea companiei servește nu numai pentru a crea și a asigura multe locuri de muncă, ci și pentru a consolida comerțul din zona aeroportului. ”  

Gerhard Schödinger, reprezentant al Parlamentului din Lower Austria, a subliniat, de asemenea, importanța investiției pentru zona de afaceri și a mulțumit cargo-partner pentru curajul de a realiza acest proiect inovator de construcție, precum și pentru crearea de locuri de muncă moderne și atractive.

În ultimii ani, cargo-partner a investit foarte mult în extinderea capacităților sale logistice la nivel mondial. Suplimentar acestui proiect, cele mai recente investiții includ noile centre iLogistics din Sofia și Ljubljana, precum și extinderea Centrului iLogistics din Dunajska Streda, Slovacia.

Denumirea specială “Centru iLogistics” este folosită pentru depozitele construite de cargo-partner care permit integrarea clienților prin proiectarea și personalizarea proceselor de depozitare conform cerințelor specifice fiecărui proiect în parte. Denotația subliniază, de asemenea, focusarea companiei asupra logisticii informațiilor. Începând cu anul 2000, cargo-partner a implementat procese de digitalizare a informațiilor oferind clienților săi servicii complete de gestiune a lanțului de aprovizionare cu ajutorul platformei pentru vizibilitate și colaborare SPOT.

Despre cargo-partner

cargo-partner este o companie privată, furnizor al unei game complete de servicii logistice integrate, soluții de depozitare, transport mărfuri pe cale aeriană, maritimă și rutieră, cu experiență în special în tehnologia informației și în optimizarea lanțului de aprovizionare. Echipele noastre sunt întotdeauna aproape de tine, localizate strategic în peste 100 de birouri din peste 25 de țări din toată lumea, gata să ofere soluții rapide și eficiente, pliate perfect pe nevoile dumneavoastră.

cargo-partner a fost înființată în 1983 și a generat o cifră de afaceri de aproximativ 700 milioane euro în 2017, cu un număr de 2,780 total angajați. În 2018, grupul cargo-partner aniversează 35 de ani de la data înființării.

cargo-partner în România

Având o experiență de peste 18 ani pe piața locală, cargo-partner Expediții srl este un furnizor de servicii complete în transportul și logistica mărfurilor, deservind un vast portofoliu de clienți. Cu o echipă de aprox. 230 colegi și un bogat know-how local în optimizarea întregului lanț de aprovizionare, compania oferă servicii atât pentru clienții săi din România cât și în întreaga lume. 

Compania oferă expertiză de la oricare dintre birourile sale din Timișoara, Cluj, Constanța, Iași și Sibiu precum și de la sediul central din București. În 2017, cargo-partner Expediții srl a generat o cifră de afaceri de 32 milioane euro și un total de 50,000 transporturi (transport aerian, maritim și terestru).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.