Există o cale de mijloc?

La mai bine de o lună din momentul în care proiectul de modificare a ordinului 980/2011 a aruncat în aer piața de transport regulat interjudețean, declarațiile, transmise, de cele mai multe ori, prin intermediul presei, par să se încadreze într-un dialog în care nu există o variantă de negociere. ALB sau… NEGRU.

Despre actualul ministru al Transporturilor, Lucian Șova, știm, de mulți ani, că este un partizan al liberalizării transportului național regulat de pasageri. În multe rânduri, a susținut, atât în interviurile acordate revistei Ziua Cargo, cât și în cadrul evenimentelor noastre, că, atunci când, la nivel european, se impune o anumită tendință, este bine să îți construiești din timp „cărările” pe care să mergi la nivel național, astfel încât să nu apară surprize, atunci când Uniunea Europeană impune reguli noi.

Temeri legitime

Pe de altă parte, știm la fel de bine că subiectul liberalizării a constituit o veritabilă pisică neagră pentru cărăușii de persoane care fac transport național regulat… un subiect despre care, cu ceva ani în urmă, nici nu se putea vorbi, pentru că temerile pe care le genera erau, pur și simplu, mult prea mari.

Dar cum să nu fie așa, atunci când operatorii știu prea puțin despre regulile exacte după care se joacă eventuala liberalizare? Când companiile din domeniu nu au putut funcționa, în ultimii 10 ani, așa cum regulile economice au impune-o? Când au investit în masă, de fiecare dată când autoritatea care reglementează piața a impus-o, prin organizarea de licitații? Și, în plus, nu au simțit niciodată un suport real în lupta împotriva piraților?… Iar lista temerilor care, fără îndoială, se află în mintea oricăruia dintre operatorii din piața de transport interjudețean poate continua.

O sabie cu două tăișuri

Nu putem să nu luăm în seamă că, în ultimii 10 ani, a fost aproape imposibilă inclusiv adaptarea autovehiculelor la fluxul de călători. Vorbim despre un domeniu în care regulile le ofereau cărăușilor un anumit confort, pentru că știau că, la ora respectivă, ar fi trebuit să fie unicul furnizor pentru o anumită cursă. (Doar teoretic, însă, pentru că, atunci când este vorba despre trasee cu miză, pirateria funcționează!) Dar aceleași reguli le-au răpit companiilor care fac transport regulat de pasageri drepturi pe care orice economie corectă trebuie să le ofere. Corsetul prea strâns a făcut aproape inutilă căutarea de metode noi pentru a fi mai bun. Transportul regulat de persoane este un domeniu în care inovația a pătruns mai greu decât în altele. De ce? Pentru că Statul s-a așezat în postura de coordonator, în domeniu. Și, din păcate, de-a lungul timpului, Statul a dovedit că nu este un manager bun.

La evenimentul Ziua Cargo din primăvara acestui an, ministrul Transporturilor a afirmat că va fi de acord cu prelungirea actualului program de transport regulat interjudețean, dacă asociațiile patronale vor prezenta o propunere care să respecte legea și să fie acceptată de Consiliul Concurenței, care a atras atenția asupra problemelor din acest domeniu. Dar… Consiliul Concurenței vorbește, de ani de zile, pe acest subiect și, până acum, nu a contat… De ce ar conta acum?! Este o altă întrebare legitimă pe care și-o poate pune orice cărăuș.

Corect față de întreaga piață

Ministrul Transporturilor afirmă că trebuie să fie, însă, corect inclusiv față de cele câteva mii de companii care fac transport de persoane și care, în ultimii 10 ani, nu au avut acces la piață.

„S-a vorbit despre faptul că sunt sute de firme afectate de acest ordin, dar, din peste 3.600 de firme autorizate, 325 dețin piața. Am putea vorbi despre mii de firme afectate, care nu pot si nu au putut pătrunde pe piața de transport interjudețean, timp de 10 ani. Despre interesul cetățenilor care intră în microbuze sau autobuze care nu respectă întotdeauna condițiile pe care și le-ar dori. Nu resping dialogul! Am purtat dialog, iar dialogul va continua, deși procedurile legale privind dialogul social sunt pe cale a fi epuizate. Nu am avut ocazia să stau de vorbă și cu ceilalți transportatori, care nu beneficiază de avantajele acestei piețe închise. Voi organiza, în perioada următoare, la sediul Ministerului, consultări comune cu reprezentanți ai Ministerului și ai Parlamentului (pentru că mi-a fost făcută invitația de a organiza o astfel de dezbatere) și cu reprezentanți ai transportatorilor, selectați prin sondaj”, declara, la închiderea ediției, Lucian Șova.

Ministrul susține că proiectul de ordin vine în întâmpinarea regulamentului european care ar trebui să intre în vigoare în vara lui 2019. „Acest ordin își propune eliminarea exclusivității deținute de către o firmă pe un traseu, fapt care conduce, astăzi, la distorsiunile la care asistăm. Acest ordin dă posibilitatea pasagerilor să poată alege din cadrul a mai multe oferte de transport. Acest ordin vizează îmbunătățirea condițiilor de confort pentru pasageri și prețuri concurențiale în piață”, a subliniat el.

Un sector care se simte amenințat

Dar, ca de obicei, realitatea are mai multe fețe, iar utilizarea vechimii vehiculelor ca unic element de departajare în cadrul viitoarei licitații pentru traseele interjudețene ridică mari probleme cărăușilor, care trebuie să facă achiziții masive într-o perioadă relativ scurtă de timp, fără a ști în ce postură se vor afla din 2019.

FORT consideră soluția propusă de minister ca distrugătoare si demolatoare pentru transportatorii serioși care au îndurat, au suportat și acceptat toate schimbările, cu eforturi mari investiționale, au construit singuri autogări și au ales să nu plece din țară.

De asemenea, COTAR susține că ordinul ar duce la o destabilizare a întregului domeniu de activitate, afectând transportul de persoane atât interjudețean, cât și județean. „Trebuie să avem timpul necesar de a achiziționa aceste noi autobuze. Nimeni nu ne va produce, în momentul de față, în 4 – 5 luni de zile, 1.000 – 1.500 de autobuze. Deci, pentru a putea participa și câștiga această atribuire, trebuie să avem autobuze noi. Nu avem nimic împotrivă, dar dați-ne timpul necesar. Sau haideți să discutăm”, a afirmat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Filmul evenimentelor

Dar, dacă la nivel declarativ, cele două asociații susțin același punct de vedere, COTAR solicitând, în plus, demisia ministrului Transporturilor, pe care FORT îl invită la un dialog real, filmul evenimentelor a așezat cărăușii, din nou, în tabere distincte. COTAR a protestat în perioada 26 – 27 septembrie, în zona Ministerului Transporturilor. Au fost aduse 600 de autocare și microbuze, dar numai 300 a fost permis de către Brigada Rutieră să fie parcate în perimetrul delimitat, iar restul pe străzile adiacente. În a doua zi de protest, 27 septembrie, a avut loc și ședința Comisiei de Dialog Social la MT, dar proiectul de modificare a OMT 980/2011 nu a fost retras de ministrul Șova.

În 1 octombrie, patronatele au anunțat noi proteste, începând cu 4 octombrie, dar a fost decisă organizarea unei dezbateri publice, în 9 octombrie, la MT. Părțile nu au căzut de acord, astfel că FORT a transmis un ultimatum: dacă, în 48 de ore, ministrul nu retrage proiectul de ordin, începând cu 11 octombrie va fi oprită activitatea de transport interjudețean și județean, în toată țara. Deși ambele asociații au lăsat să se înțeleagă solidaritatea lor în această acțiune, COTAR a anunțat, în dimineața zilei de 11 octombrie, că a renunțat la acțiune, din respect pentru pasageri, și că a depus o solicitare la Guvern să se întâlnească cu premierul Viorica Dăncilă. FORT a oprit activitatea la data stabilită – mai întâi, în 4 județe au fost blocate autogările, începând cu ora 5:00, mai apoi, în 14 județe, la ora 12:00. Însă, după alte două ore, au suspendat protestul, după ce Comisia de Transport din Camera Deputaților a decis organizarea unei dezbateri, la care au fost invitați liderii patronatelor din transportul de persoane.

Pe de altă parte, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a atras atenția că oprirea activității și înțelegerile și acțiunile concertate privind comportamentul pe piață, cum ar fi un boicot al mai multor companii, pot intra sub incidența Legii Concurenței. El a precizat, totodată, că, în cadrul licitațiilor de atribuire a traseelor, trebuie înlocuit criteriul privind vechimea pe traseu cu „experiență în domeniul transportului rutier de persoane”.

O opinie diferită

Pentru a avea un tablou cât de cât complet, trebuie amintit că, în aceeași perioadă, UNTRR a transmis un comunicat prin care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația conflictuală generată de dezbaterile pe marginea modificării legislației românești și europene în domeniul transporturilor rutiere de persoane, susținând importanța dialogului. De menționat că Uniunea a transmis, în luna iunie a acestui an, o adresă Consiliului Concurenței, prin intermediul căreia a solicitat instituției să își comunice punctul de vedere cu privire la liberalizarea pieței de transport rutier de persoane din România. Organizația patronală susținea, în cadrul adresei, că liberalizarea în Statele Membre este tendința actuală, la nivel European. „În ultimii ani, mai multe State Membre, precum Germania, Franța și Italia, au decis să își deschidă piețele naționale, în timp ce alte State Membre, precum Suedia sau Marea Britanie, au piețele naționale de transport rutier de persoane liberalizate de zeci de ani”, preciza UNTRR.

Fără concluzii…

Modificarea Ordinului 980 pare să schimbe totul, într-o perioadă foarte scurtă… Este, însă, corect să schimbi brutal realitatea căreia trebuie să îi facă față câteva sute de operatori economici, care au urmat timp de mulți ani reguli, ce astăzi par să facă parte din ADN-ul transportului regulat național? (Prea puțini își mai aduc, astăzi, aminte în ce condiții și de către cine au fost impuse actualele reguli.)

Nu pot, în final, să nu citez un cărăuș cu multă vechime în transportul interjudețean regulat de pasageri, care îmi spunea anul trecut: „Nu îmi este frică de liberalizare, dar vreau reguli clare, pe care să le înțeleg, la care să mă pot adapta și care să fie aplicate!”

Dialogul continuă, așa cum ne-a asigurat ministrul. Va fi, însă, unul real, în care părțile să găsească varianta de mijloc?

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.