Gerul intepeneste Europa toata luna februarie

Valul de ninsori, viscol si ger din ultimele saptamani, cel mai agresiv din ultimele decenii in Europa, ar putea dura pana la sfarsitul lunii februarie, informeaza meteorologii, potrivit Reuters. Romania n-a mai vazut asemenea nameti din anul 1986. In timp ce localitati din sudul si sud-estul tarii mai sunt inca acoperite cu troiene de 2-3 metri, fiind necesara interventia Armatei pentru deblocarea drumurilor, de joi vom avea ger extrem. Astfel, se vor inregistra temperaturi maxime intre -16 si -6 grade Celsius si minime de pana la -27 de grade.

In Bucuresti, temperatura maxima va fi joi de -12 grade, iar cea minima, de -17…-15 grade Celsius.

Vineri va fi si mai frig, mai ales in estul si sudul tarii: maximele vor fi cuprinse intre -16 si -8 grade, iar minimele, intre -27 si -17 grade, mai ridicate in vest si pe litoral. Pe arii restranse, in special dimineata, in zonele joase va fi ceata, asociata cu depunere de chiciura.

Vor fi innorari spre seara si in cursul noptii, in regiunile sud-vestice, unde pe arii restranse va ninge slab. Vantul va sufla slab si moderat.

Atentionarea Cod Galben de ger persistent este valabila pana duminica, insa exista posibilitatea de a fi prelungita.

Minus 40 de grade Celsius in tari est-europene

Daca la noi, cea mai scazuta temperatura, inregistrata saptamana trecuta la Intorsura Buzaului, a atins -33 de grade Celsius, in unele tari est-europene a coborat pana la -40 grade Celsius. Aerul polar provenind din Rusia nu a permis patrunderea maselor de aer mai cald dinspre Atlantic deasupra Europei, trimitand in mare parte a continentului un val de temperaturi negative in ultimele 10 zile.

Oficiali ai Organzatiei Meteorologice Mondiale nu au exclus posibilitatea ca vremea rece sa dureze pana la sfarsitul lunii. Omar Baddour, care coordonoeaza programul de monitorizare climatica, a declarat ca exista o sansa ca presiunea sa se schimbe.

Diferenta de presiune intre Europa si zona polara, cunoscuta ca oscilatie arctica negativa, care cauzeaza partial vremea rece, ar urma sa se reechilibreze in circa doua sau trei saptamani. “Este destul de deosebita situatia si putin surprinzator cum a evoluat iarna aceasta. Este neobisnuit ca vremea rece sa apara asa brusc si sa ramana persistent in ianuarie si feburarie. Cel mai probabil, februarie va fi rece pana la final”, a declarat meteorologul Leon Brown, de la The Weather Channel din Marea Britanie.

Potrivit meteorologilor, o luna februarie atat de rece nu s-a mai inregistrat din 1986. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.