Avion iesit de pe pista, la Craiova. O femeie a sarit din aeronava

Un avion cu 50 de calatori a iesit in afara pistei pe Aeroportul din Craiova, luni, din cauza vizibilitatii reduse, cand incerca sa decoleze. Pasagerii s-au speriat, iar in momentul in care au fost anuntati ca avionul nu va mai decola, au decis sa sara din avion, nemaiavand rabdare sa fie pusa scara. O gemeie s-a ranit la un picior, ea sustinand ca pasagerii au fost nevoiti sa sara din avion, de teama unei explozii, existand miros de gaz. Aeroportul Craiova a fost inchis, iar ministrul Transporturilor a dispus o ancheta.

“Am simtit un miros de gaz, apoi am vazut cum avionul a derapat. Am fost nevoti sa coboram fara scara si in acel moment a cazut cineva peste mine. Era zapada foarte mare, pana la brau”, a spus femeia.

Potrivit directorului Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, avionul, cu destinatia Timisoara, care trebuia sa decoleze la ora 10.15 a incercat sa plece la ora 11.00, insa nu a reusit. Cel mai probabil, incidentul s-a petrecut din cauza vizibilitatii reduse si a stratului de zapada de pe pista, care ajungea la 15-20 cm. “S-a lucrat continuu la deszapezirea pistei. Pilotul a ajuns la capatul pistei, a facut rulajul si a decis ca poate sa decoleze. In acel moment, a derapat si a iesit de pe pista, in dreapta. In urma incidentului s-au rupt cele doua elice ale avionului, iar in acest moment se lucreaza la curatarea pistei”, a declarat el.

Multi dintre pasageri ar fi urmat sa plece in Italia, avand programate zboruri de la Timisoara. Pentru a nu pierde legaturile, majoritatea pasagerilor au plecat de la Craiova spre Timisoara cu taxiuri.

Aeroportul, inchis pentru ancheta

Aeroportul din Craiova a fost inchis in urma incidentului, iar ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a dispus o ancheta in acest caz. “Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile (CIAS), institutie aflata in subordinea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii,  a constituit o Comisie Tehnica care va ancheta la Craiova cauzele evenimentului aviatic care a avut loc pe Aeroportul din localitate, unde un avion al Companiei Carpatair, care se afla in rulaj pentru decolare, a iesit de pe pista.  La bordul aeronavei se aflau 50 de pasageri care au fost evacuati, nimeni nefiind ranit. Aeronava a fost avariata, dimensiunea exacta a pagubelor urmand sa fie stabilita in urma anchetei ce va fi efectuata de CIAS”, se arata intr-un comunicat al MTI.

Rezultatele preliminare ale anchetei vor putea fi cunoscute intr-o saptamana.

Potrivit prefectului de Dolj, Nicolae Giugea, reprezentantii companiei aeriene ii vor despagubi pe oameni. “Avionul a intrat in zapada cand mai avea 1.200-1.500 de metri pana la capatul pistei. Am vorbit cu comandantul, cu reprezentantii companiei si au spus ca isi asuma responsabilitatea fata de pasageri, care vor fi despagubiti. Reprezentantii companiei aeriene au promis ca vor lua legatura cu pasagerii si ca va fi rezolvata situatia fiecaruia”, a spus prefectul de Dolj.

Si presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, sustine ca pasagerii vor fi despagubiti de compania aeriana Carpatair. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.