UPS s-a alăturat coaliției formate din cele mai mari companii de produse de consum din lume și TerraCycle, liderul internațional în domeniul reciclării, pentru a prezenta un nou sistem inovator reutilizabil și returnabil pentru gestionarea ambalării produselor de consum. Sistemul, intitulat Loop™, va fi testat la Paris și New York, fiind primul pas către implementarea pe piețele de consum.
Sistemul Loop elimină dependența de ambalajele de unică folosință pentru bunurile de consum. Consumatorilor li se va oferi o varietate de produse în ambalaje personalizate, specifice brandului, durabile, care sunt livrate direct clienților, apoi colectate, curățate, reîmpachetate și livrate din nou.
„Loop nu va elimina doar noțiunea de deșeuri provenite de la ambalaje, dar va îmbunătăți considerabil experiența produsului și va face cumpărăturile mai confortabile”, a declarat Tom Szaky, CEO TerraCycle.
Produsele Loop vor fi livrate și preluate printr-un sistem proiectat de TerraCycle și UPS. Acest sistem reprezintă cel mai recent progres al parteneriatului de lungă durată dintre TerraCycle și UPS, lider în logistică și expert în ambalare.
„Tot ceea ce facem la UPS are în centru inovația și suntem încântați să susținem TerraCycle cu designul ambalajelor Loop, precum și cu servicii de preluare și livrare pentru clienții Loop”, a declarat Kate Gutmann, Chief Sales and Solutions Officer UPS. „Ca lider în sustenabilitatea mediului și catalizator al economiei circulare, UPS așteaptă cu interes demararea proiectului Loop.”
Clienții Loop vor primi ambalaje durabile, reutilizabile sau complet reciclabile, fabricate din materiale precum aliaje, sticlă și mase plastice. Chiar și exteriorul containerului de transport face parte din procesul de inovație; un ambalaj de ultimă generație va elimina necesitatea unor cutii de unică folosință și va oferi consumatorilor o soluție elegantă care reduce deșeurile.
Proiectat și construit de UPS Package Design and Test Lab
UPS și TerraCycle au colaborat pentru a proiecta ambalaje care pot susține produse lichide, uscate și produse de îngrijire personală. Aceste ambalaje au compartimente interioare de protecție și sunt concepute din materiale ușor de curățat și reutilizat. UPS Package Design and Test Lab a ajutat la proiectarea și testarea ambalajelor personalizate, astfel încât acestea să îndeplinească două criterii foarte importante: să fie atractive pentru consumatori și suficient de durabile pentru a fi utilizate de nenumărate ori. UPS Lab este certificat de International Safe Transit Association (ISTA) pentru a efectua proceduri ISTA de testare a integrității pachetelor.
În timpul proiectării și testării, UPS a identificat soluții pentru a contracara următoarele aspecte:
- Ruperea materialelor
- Scurgerile de produs
- Ambalaj exterior care a prezentat semne de uzură după o utilizare limitată
- Zgârieturi pe containere metalice cauzate de închiderea cu soluții din metal.
Recomandările furnizate de UPS Lab către TerraCycle s-au referit, printre altele, la închiderile cu filet multiplu pentru recipientele de produse, la o nouă metodă de înfiletare pentru a reduce riscul de scurgere a produselor și compartimente personalizate pentru a fixa mai bine produsele în timpul tranzitului.
În plus, UPS Package Design and Test Lab a efectuat teste riguroase cu transporturi reale pentru a obține informații despre modul în care ambalajul reutilizabil Loop rezistă transportului de volum mare prin intermediul rețelei globale UPS de distribuție automatizată. „UPS a ajutat TerraCycle să proiecteze exteriorul și interiorul containerului Loop în moduri pe care nu le-am fi putut face niciodată de unii singuri. Testele experte UPS ne-au ajutat, de asemenea, să oferim feedback către partenerii Loop din sectorul ambalării de produse, în ceea ce privește ambalarea primară a produselor”, a declarat Tiffany Threadgould, Chief Design Junkie la TerraCycle.
Testele pilot planificate pentru Paris și New York în 2019 vor ajuta la îmbunătățirea procesului, datorită feedback-ul suplimentar obținut din datele privind experiența consumatorilor.
Decenii de expertiză în designul ambalajelor
UPS Package Design and Test Lab din Addison, Illinois ajută clienții UPS din varii industrii să optimizeze și să-și protejeze bunurile, dar și să reducă producerea de deșeuri prin implementarea unor soluții mai bune de ambalare. Echipa UPS Lab deține cinci brevete pentru design de ambalaje și a implementat practici de testare și soluții viabile pentru a răspunde unei game largi de nevoi, inclusiv în ceea ce privește ambalajele frigorifice necesare în sectorul alimentar sau farmaceutic.
Echipamentul specializat de la UPS Package Design and Test Lab imită efectul “shake, rattle and roll” al benzilor transportoare de mare viteză din hub-urile de transport sau din interiorul vehiculelor comerciale de livrare. Pe lângă durabilitate, inginerii evaluează materialele ambalajelor, pentru a identifica soluții stabile, eficiente și ecologice.