Zboruri introduse cu două luni mai devreme la Timișoara

Cursele noi cu zbor direct din Timișoara anunțate public în ianuarie de compania aeriană Wizz Air vor fi disponibile cu două luni mai devreme, informează administrația Aeroportului Internațional “Traian Vuia” Timișoara.

Compania aeriană Wizz Air va aloca bazei de la Timișoara o aeronavă suplimentară începând cu 1 iulie, ceea ce creează condiții operaționale și comerciale pentru lansarea unor curse aeriene noi începând din 1 iulie 2019, în loc de 1 septembrie 2019.

În acest moment se pot achiziționa bilete de avion pentru zboruri începând de la 1 iulie 2019, pentru Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nürnberg și Karlsruhe/Baden-Baden (Germania). Toate destinațiile vor avea o frecvență de două ori pe săptămână. De asemenea, tot din 1 iulie, Wizz Air va suplimenta zborurile către Londra-Luton (de la 7 zboruri – la 12 zboruri pe săptămână), spre Memmingen (de la 3 zboruri la 5), Bari, Dortmund și Bruxelles Charleroi (de la 2 la 3 zboruri săptămânale).

”Introducerea acestor zboruri cu două luni mai devreme este o veste foarte bună, deoarece demonstrează un interes crescut pentru aceste destinații. Principalii beneficiari sunt locuitorii județelor din vestul României și cei din zona de Nord-Est a Serbiei. De asemenea, aceste rute oferă și oportunitatea pentru turiștii străini de a ajunge mult mai ușor în zona Banatului în această vară și de a participa la manifestări culturale, sportive, de a vizita această regiune și pentru a se bucura de ospitalitatea oamenilor și frumusețea locurilor.”, a declarat directorul aeroportului Daniel Idolu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.