Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a analizat datele privind căutările de zboruri din afara țării către România în timpul sfârșitului de săptămână în care au loc alegerile pentru Parlamentul European (26 mai) și le-a comparat cu perioade similare din această lună.
Căutările de zboruri către România pentru weekendul 24-26 mai, cel în care vor avea loc Referendumul pentru Justiție și alegerile pentru Parlamentul European, sunt cu 11,3% mai multe decât media căutărilor pentru celelalte weekenduri din luna mai.
Pentru sfârșitul săptămânii anterioare (17-19 mai) românii au efectuat căutări către București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara sau Sibiu cu 13,1% mai puțin decât pentru cel care va urma.
De asemenea, numărul căutărilor față de cele pentru weekendul următor (31 mai – 2 iunie) este mai mare cu 23.3%, chiar dacă va fi un alt eveniment important: vizita Papei Francisc în România.
Distanța nu constituie întotdeauna o piedică
Cele mai multe căutări către România pentru weekendul viitor au fost pentru zborurile cu plecare din Marea Britanie, Germania și Statele Unite ale Americii. Acest top 3 a devansat numărul căutărilor de zboruri care pornesc din țări cu comunități mai mari de români, cum ar fi Italia (locul 5) sau Spania (locul 8). Dintre primele 10 țări din care vor zbura cei mai mulți călători către România între 24-26 mai fac parte și Danemarca (locul 4), Suedia (locul 6), Olanda (locul 7), urmând ca acest clasament să fie încheiat de zborurile cu plecare din Belgia și Norvegia.
Datele despre zboruri se bazează pe căutările de bilete de avion dus-întors efectuate pe momondo.ro pentru călătorii realizate între 01.05.2019 și 02.06.19 cu plecare din afara țării, către România.