Dezbatere la MT pe proiectul de OUG privind transport alternativ

La Ministerul Transporturilor a avut loc, în 10 iunie, ședința de dezbatere publică a proiectului de Ordonanță de Urgență (OUG) privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto (ridesharing).

Discuţiile au avut loc luni în sala de conferinţe a Ministerului Transporturilor, după ce proiectul OUG a fost publicată în data de 23 mai  pe site-ul MT, a stat în dezbatere publică până pe 3 iunie, când a fost publicată o variantă revizuită, în urma consultării cu co-iniţiatorul proiectului, Ministerul Comunicaţiilor. În cadrul procesului de consultare publică, cei interesaţi au avut la dispoziţie 12 zile în care au avut posibilitatea să transmită propuneri/observaţii.

Taximetriștii: Urgența nu este justificată

Reprezentanţii taximetriştilor s-au declarat nemulţumiţi de proiectul de ordonanţă, susţinând că urgenţa nu este justificată și că activitatea de ridesharing trebuie legiferată în Parlament. Reprezentanții Asociaţiei Banat Taxi din Timişoara au avertizat că vor solicita suspendarea efectelor acestuia, în cazul în care va fi aprobat de Executiv.

„Noi susţinem respingerea acestui proiect din motive procedurale, şi anume faptul că nu se justifică nici situaţia excepţională, nici cea de urgenţă, două dintre elementele esenţiale ce condiţionează emiterea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului. În acest sens, înţelegem să invocăm art. 115, alin. 4 din Constituţie şi două decizii ale Curţii Constituţionale, din 2009 şi 2010, care susţin acelaşi lucru. Şi cel de-al doilea argument, care vine în susţinerea aceleiaşi poziţii este că protecţia concurenţei loiale, este un drept constituţional reglementat de art. 135 din Constituţie. Prin urmare, acelaşi art. 115 interzice în mod expres afectarea unui drept constituţional printr-o OUG. În măsura în care acest proiect totuşi va trece, cu siguranţă intenţionăm să solicităm suspendarea efectelor acestuia şi, ulterior, abrogarea ordonanţei”, a spus Alexandra Jivan, avocatul Asociaţiei.

“Rupem autorizațiile și intrăm în greva foamei”

Mihai Ghişa, prim-vicepreşedinte pe ramura taxi la FORT, a amenințat că taximetriștii vor rupe autorizațiile și vor intra în greva foamei, în cazul în care actul normativ va fi aprobat de Guvern.

„Avem transportatori care vor să intre în greva foamei, însă noi mergem în continuare pe premisa că această Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nu va trece pentru că nu este nimic urgent şi avem destule legiferări în Parlament care lucrează pe aceeaşi lege. Nu înţelegem de unde a venit această rapiditate, urgenţă… Am stat 4 ani cu ei. Mai stăm 2-3 luni maxim până iese legea, dar să iasă o lege care este analizată de profesionişti”, a acuzat el.

“Vrei transport alternativ? Vino cu o maşină electrică sau cu una de 5 ani, nu cu ceva mai rău”

Acesta a susţinut că taximetriştii sunt de acord cu legiferarea transportului alternativ, dar să se facă în conformitate cu transportul public de persoane și să ofere mașini mai bune.

“Nu putem să dăm o OUG şi apoi să constatăm că am creat un haos total, că facem un oraş plin de “cazane” de maşini. A, vrei să faci ceva alternativ la ceva ce există?! Păi trebuie să fie mai bun: vino cu o maşină hibrid, vino cu o maşină electrică, vino cu una de vechime de maxim 5 ani, aşa poţi să vii. Dar nu vii cu ceva mai rău decât există”, a argumentat Ghișa.

Taximetriștii au cerut să fie autoturisme în proprietate sau în leasing, o anumită culoare şi în niciun caz să nu aibă vechimea de 15 ani, așa cum prevede proiectului, spunând că „nu se poate legifera cu dubla măsură”.

Faptul că li se va permite şoferilor care ultilizează platformele online să poată folosi maşini cu 15 ani vechime va duce și la falimentarea programului guvernamental “Rabla”. “În al doilea rând, avem vechimea autoturismului, pentru că avem un program Rabla în România care vorbeşte de o vechime de 8 ani a maşinilor, iar aici noi legiferăm şi autorizăm transport de persoane care să ducă copiii noştri, familiile noastre, pe o vechime de 15 ani, ceea ce nu este normal. Iar dacă copiem într-adevăr transportul în regim de taxi, să îl copiem întrutotul, adică cu aparate fiscale, cu înregistrare fiscală pe teritoriul României, inclusiv a platformelor, nu doar a transportatorilor, pentru că banii pleacă din ţară şi nu se întorc taxele pentru acei 25% de exemplu tot în România, rămân afară”, a arătat Ghișa.

Șoferii care colaborează cu Uber, Bolt şi Clever au fost acuzați că fac parte dintr-un sistem de taxi paralel.

„Punctul nostru de vedere este clar despre această lege a transportului alternativ, care este folosit de mai multe aplicaţii care au intrat pe teritoriul României în urmă cu 4 ani şi tot intră pe piaţă altele noi: suntem de acord cu o legiferare, să nu se mai rămână în acest haos total cum este acum, dar trebuie să fie legiferaţi conform transportului public de persoane, deoarece avem nişte hotărâri ale instanţelor judecătoreşti în care se spune clar că fac transport de persoane, deci merg cu clientul din punctul A în punctul B”, a mai spus Ghișa.

Taximetriştii au mai contestat termenul de „tarif dinamic” și au cerut aparate de taxat metrologic şi fiscal pentru şoferii de pe platforme.

DOCUMENT. Proiectul OUG pentru serviciile de ridesharing

Companiile de ridesharing reclamă că șoferii lor sunt amendați și li se ridică plăcuțele de înmatriculare. Reprezentanții platformelor online au afirmat că nu înţeleg de ce un serviciu digitalizat ar trebui să revină la vechea facturare tradiţională. Ei spun că proiectul legislativ este normal pentru o ţară modernă, membră a Uniunii Europene.

Anca Gherle, reprezentantul clevel, a arătat că, în ultima lună, şoferii au fost extrem de descurajaţi să intre pe aceste aplicaţii: „Avem undeva la 120 de şoferi care au fost sancţionaţi şi le-au fost ridicate plăcuţele, care au dat un exemplu pentru ceilalţi şoferi şi aceştia nu au mai intrat pe aplicaţii. Serviciul nostru a scăzut cu 50%, deci ordonanţa asta, dacă nu va fi votată săptămâna aceasta, noi avem o viziune destul de sumbră asupra viitorului acestei aplicaţii”.

Companiile de ridesharing cer adoptarea rapidă a OUG

Cătălin Codreanu, preşedintele Asociaţiei Coaliţia pentru Economia Digitală, reprezentantul Uber, Bolt şi Clever, a declarat la sfârşitul dezbaterii: „Noi ne dorim ca ordonanţa de urgenţă să intre pe ordinea de zi a Guvernului în şedinţa de joi, pentru că situaţia din trafic este tot mai gravă de la o zi la alta. Sunt peste 150 de şoferi sancţionaţi, majoritatea dintre ei sunt cu plăcuţele ridicate. Ei au maşinile personale indisponibile în momentul ăsta”.

La fel și Anca Gherle, reprezentantul Clever, a cerut adoptarea cât mai raidă a ordonanței:„Mâine va fi o Comisie de Dialog Social, iar, odată încheiată acea comisie, am parcurs toate procedurile de transparenţă, de dezbatere publică şi ne aşteptăm ca joi să fie introdusă în şedinţa de Guvern. Ne dorim, la fel cum şoferii de transport alternativ au acces la aceste platforme, şi taximetriştii să vină pe aceste platforme, să fie un tratament egal pentru toată lumea, ca să nu existe supărări sau o discriminare către taximetrişti. Maşinile de taxi să aibă acces pe aceste platforme, să ofere transport cetăţenilor. Aceste platforme s-au născut pentru că cererea de transport este foarte mare. Nu cred că este o soluţie să discriminăm o categorie de transport şi ei trebuie să aibă acelaşi acces pe platforme şi, evident, să respecte aceleaşi reguli. În acest moment este în discuţie în OUG dacă ei au acces sau nu pe platformele de transport alternativ. Dacă OUG ar specifica clar că maşinile de taxi nu au voie pe aceste platforme de transport alternativ, atunci ei ar fi împiedicaţi. Noi susţinem ca ei să aibă acces pe aceste platforme”.

“De ce autorizare pe doar 3 ani?”

Pe de altă parte, reprezentanta Clevel s-a declarat nemulțumită că proiectului de act normativ prevede o perioadă de doar 3 ani pentru autorizare şi funcţionare a transportatorilor înscrişi pe platforme.

„Aceasta este o situaţie pe care noi nu o înţelegem. Nu înţelegem de ce ordonanţa de urgenţă are un termen de expirare, să îi spunem aşa. Acest termen de expirare poate afecta orice business. Orice om care doreşte să investească nu investeşte pe un termen de 3 ani. Noi am propus ca acel termen de expirare a OUG în anul 2022 să fie eliminat”, a mai spus reprezentanta Clever.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au afirmat că susţin tehnologia în business şi doresc să creeze o platformă universală, care să mulţumească şi cerinţele taximetriştilor.

În urma dezbaterii publice, proiectul OUG – care poate suferi modificări -, va merge în plenul Grupului de Dialog Social, pe 11 iunie, unde au loc discuţii cu organizaţiile reprezentative. Apoi documentul trebuie să primească avizul altor ministere, înainte de a ajunge pe masa Guvernului – pus de Ministerul Transporturilor şi Ministerul Comunicaţiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.