Circulație în regim de autostradă, de la Sibiu până la Nădlac

Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deva, ce însumează circa 43 de kilometri, vor fi deschise traficului rutier la mijlocul lunii august, a asigurat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care are în plan să inaugureze „în jur de 100 de km” de autostradă anul acesta.

Lotul 4, de aproximativ 22 km, a intrat în șantier în iunie 2013 și este finalizat de la sfârșitul lunii iulie. Însă ministrul a vrut să îl inaugureze la pachet cu lotul 3, în lungime de 21 de km, început tot în urmă cu șase ani, dar pe care a apărut anul trecut o surpare de teren pe o porțiune de 70 de metri, astfel că antreprenorul a trebuit să o refacă.

„Loturile Lugoj-Deva 3 și 4, adică 44 de kilometri, vor fi deschise la jumătatea lunii august. Deci, de la Sibiu până la Nădlac se va circula în regim de autostradă”, a declarat Răzvan Cuc. Însă mai trebuie construită o porțiune de circa 13 km de autostradă, între Holdea și Margina, despre care ministrul s-a ferit să vorbească.

Progrese pe șantierul Sebeș-Turda

Totodată, Lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda va fi dat în circulație până la sfârșitul anului, stadiul lucrărilor fiind de peste 70%. Contractul pentru Lotul 2 a scăpat de reziliere, după ce antreprenorul s-a mobilizat pe șantier, astfel că ar putea fi terminat și el. „Eu, în evaluarea pe care am făcut-o pentru kilometrii care vor fi deschiși la finalul acestui an, nu m-am hazardat să spun că vom finaliza acest lot, dar constructorul își menține acest termen. Vreau să văd acest lucru, să fie o surpriză”, a arătat Răzvan Cuc.

Cele două loturi sunt în lucru din martie-aprilie 2015 și însumează circa 41 de kilometri. Ele se continuă cu Loturile 3 și 4, de 29 km, care au fost deschise circulației în anul 2018.

100 de km, gata în acest an

Răzvan Cuc a precizat că, în momentul de față, „100 de kilometri de autostradă sunt tangibili ca target pentru a fi dați în trafic în aceste an”, precizând însă cu „nu este vorba despre recepția finală”.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: „Dacă mă luam după promisiunile antreprenorilor, probabil aș fi anunțat că 140 de kilometri de autostradă vor fi gata anul acesta, dar m-am uitat la ce se poate finaliza și am anunțat 100 de kilometri”.

Lungimea este aproape la jumătatea celei promise de fostul director general al CNAIR, Narcis Neaga, care a demisionat, forțat de premierul Viorica Dăncilă. El promisese 180 km până la sfârșitul acestui an.

Răzvan Cuc spune că nu a crezut: „Știți că, la preluarea mandatului, domnul Neaga a avansat un număr de kilometri(…). Personal, pot să spun că nu am crezut că vor fi finalizați 180 de kilometri, noi având în lucru undeva la 120 de kilometri în momentul de față, la ce am evaluat și am discutat cu constructorii. Vorbim de kilometrii de autostradă care vor fi dați în trafic… Angajamente și-au luat toți că vor termina, dar acolo unde văd un progres fizic de 30%, cum e cazul lotului Chețani-Câmpia Turzii, nu pot spune că se vor finaliza, și ar însemna că ne mințim reciproc. Asta i-am reproșat și domnului Neaga. Dânsul spunea: «Nu, că dacă terminăm structurile…». Chiar dacă terminăm structurile, noi nu putem controla vremea”, a precizat ministrul Cuc.

Autostrada Comarnic-Brașov, fără PPP

Guvernul a renunțat la construirea prin parteneriatului public-privat (PPP) a Autostrăzii Comarnic-Brașov, după mai bine de un an de la adoptarea de către Guvern a acestei soluții. Premierul Viorica Dăncilă invocă acum „bariere birocratice”, dar și lipsa fondurilor guvernamentale pentru finanțarea integrală a proiectului. „După cum știți, Autostrada Comarnic-Brașov este în parteneriat public-privat. Am avut solicitare din partea unei societăți chinezo-turce. Eu am hotărât, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar, în prima ședință de CSAT, această autostradă să devină de importanță națională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să demarăm cât mai repede lucrările, din fonduri guvernamentale”, a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul a adăugat că „birocrația este destul de mare, procedurile sunt complicate, la noi s-a format această instituție a contestațiilor”. Este a patra încercare, a aproape tuturor guvernelor din ultimii 15 ani, de realizare prin PPP a acestei autostrăzi. De menționat, CSAT a aprobat declararea drept „obiectiv strategic de interes național” a proiectul Autostrăzii Ploiești – Brașov, din care face parte tronsonul Comarnic-Brașov.

Supervizarea secțiunilor 1 și 5 Sibiu-Pitești

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitația pentru supervizarea lucrărilor la secțiunile 1 și 5 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești. Valoarea estimată a contractului pentru Lotul 1 – Secțiunea 1 Sibiu-Boița (km 0-km 14) este de 6 milioane de euro, fără TVA, iar pentru Lotul 2, Secțiunea 5 – Curtea de Argeș-Pitești (km 92,6-km 123) este de 7 milioane de euro, fără TVA. Data limită de depunere a ofertelor este septembrie 2019.

Pentru Secțiunea 1, Sibiu și Boița, contractul de proiectare și execuție, cu o valoare de 612,6 milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie, între CNAIR și Compania Porr Construct. Proiectarea va dura 12 luni, execuția lucrărilor – 36 de luni, iar garanția – 60 de luni.

Pentru Secțiunea 5 Curtea de Argeș-Pitești, ofertele se află în stadiul de evaluare. Valoarea estimată este de 1,8 miliarde de lei, fără TVA, cu o durată a contractului de 120 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 48 luni execuția lucrărilor și 60 de luni garanția.

Supervizarea Autostrăzii de Centură București Sud

CNAIR a scos la licitație și supervizarea proiectării și construirii Autostrăzii de Centură București, în lungime de 100,9 km. Proiectul a fost împărțit în 3 porțiuni: Lotul 1 format din sectorul 1 Centura Nord (km 52-km 52,8) și sectorul 2 Centura Sud (km 52,8-km 69); Lotul 2, aferent Centurii Sud (km 69-km 85,3); Lotul 3, format din sectorul 1, aferent Centurii Sud (km 85,3-km 100,8) și sectorul 2, aferent Centurii Nord (km 0-km 2,5). Valoarea estimată a procedurii de atribuire a contractului de supervizare este de aproximativ 5 milioane de euro, fără TVA, pentru fiecare lot în parte. Data-limită pentru depunerea ofertelor este septembrie 2019.

Cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură Sud București vor însuma aproximativ 52 de km și vor face legătura între autostrăzile A1 București-Pitești și A2 București-Constanța. În valoare de aproximativ 580 de milioane de euro, întregul proiect va permite descongestionarea circulației în zona de sud a Bucureștiului și va asigura traficul rutier de tranzit pe segmentul românesc al Coridorul 4 Pan-European.

Proiectarea fiecărui lot al Autostrăzii de Centură Sud București va dura 12 luni, iar execuția, 30 de luni (2,5 ani), după atribuirea contractelor. Pentru Lotul 1 s-a finalizat procesul de contestare în instanță și se așteaptă motivarea acesteia. Pentru Lotul 2, contractul pentru proiectare și execuție, în valoare de 750,1 milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în data de 9 martie, între CNAIR și Compania Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret Pentru Lotul 3, contractul pentru proiectare și execuție, în valoare de 853,4 milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie, cu Asocierea Aktor-Euro Construct Trading 98.

Supervizarea Podului de peste Dunăre de la Brăila

CNAIR a primit două oferte pentru supervizarea proiectării și construirii Podului de la Brăila peste Dunăre. Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 49 de milioane de lei, fără TVA. Astfel, au depus oferte Asocierea Metroul-Italrom Inginerie Internațională-Sistema Ingegneria-Arex Lider Company și Asocierea TPF Inginerie-Septembrie Consulting.

Proiectul podului suspendat peste Dunăre va avea lungimea totală de 23,4 km și va cuprinde două secțiuni: podul de 1.974 metri, ce va fi poziționat între km 4,6 și km 6,6 pe drumul principal Brăila-Jijila, precum și drumul principal Brăila-Jijila, cu o lungime circa 19 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin, în lungime de 4,3 km.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.