Ford Trucks, acord cu TIP Trailer Services pentru servicii post-vânzare în Europa de Vest

Ford Trucks semnează un acord cu TIP Trailer Services pentru extinderea rețelei sale de servicii post-vânzare din Europa de Vest, după lansarea cu succes a noului său autotractor F-MAX, câștigător al premiului International Truck of the Year.

Astfel, după ce și-a stabilit prezența în Orientul Mijlociu, Africa, Rusia și Republica Turceasca, Ford Trucks continuă să se dezvolte cu noi dealeri pe piața europeană, accelerând, în același timp, eforturile de creștere a numărului de țări la 51 până în 2020.

În urma succesului internațional al noului său tractor F-MAX, a cărui premieră mondială  a avut la Salonul internațional de autovehicule comerciale IAA de la Hanovra unde a câștigat premiul International Truck of the Year, Ford Trucks a ajuns la un acord pentru a crește rapid numărul punctelor de service din Europa de Vest.

În conformitate cu parteneriatul semnat între Ford Trucks și TIP Trailer Services, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii post-vânzare din Europa de Vest, TIP va oferi servicii de garanție, precum și servicii proactive pentru vehiculele Ford Trucks din regiune. 

Comentând cu privire la parteneriat, vicepreședintele Ford Trucks, Serhan Turfan, a declarat: „Ford Trucks se dezvoltă rapid la nivel mondial, ca Societate care combină aproape 60 de ani de experiență în producția de camioane, cu capacitatea de a dezvolta produse specifice diferitelor piețe de export, inclusiv motoare noi. Aprecierea și entuziasmul la nivel mondial de care se bucură F-MAX, pe care l-am dezvoltat pornind ​​de la zero, a reprezentat o forță motrică importantă care a dus la creșterea obiectivului nostru de expansiune internațională. În paralel cu obiectivul nostru de creștere pe piețele din Europa de Vest, cooperarea cu TIP Trailer Services va contribui semnificativ la obiectivul nostru permanent de asistență continuă pentru clienți. Credem că această cooperare va aduce rezultate pozitive ambelor părți.”

Tip Trailer Services, Paul Beadle, Chief Operating Officer a declarat: „Suntem foarte încântați de această cooperare și așteptăm cu nerăbdare să sprijinim Ford Trucks în drumul lor spre creștere strategică în Europa de Vest. Suntem de părere că acesta este un parteneriat extraordinar pentru ambele părți și că va oferi multe avantaje.”

Despre TIP Trailer Services

TIP Trailer Services este unul dintre principalii furnizori de servicii din Europa și Canada. Sunt specializați în leasingul de remorci, închiriere, întreținere și reparații, precum și în alte servicii cu valoare adăugată  oferind clienților aceste servicii de transport și logistică în toată Europa și Canada. Având sediul central în Amsterdam, prestăm servicii clienților noștri din 102 puncte aflate în 17 țări din Europa și Canada.

Despre Ford Trucks

Ford Trucks este unul dintre cei mai mari producători internaționali de camioane de mare tonaj din lume. Produc o gamă largă de vehicule, inclusiv tractoare, camioane de construcții și camioane de distribuție cu o greutate de peste 16 tone. Rezultatele dovedite ale calității, durabilității și eficienței vehiculelor comerciale Ford stau la baza strategiei internaționale a produselor Ford Trucks.

Ford Trucks combină mai mult de jumătate de secol de proiectare și experiență de producție cu expertiză în dezvoltarea de produse specifice pieței pentru a construi principalele componente ale vehiculelor, inclusiv motoarele noi. În prezent, isi desfășură activitatea în Europa de Est și Centrală, Orientul Mijlociu, Africa, Rusia și CSI și continuăm să ne dezvoltăm rețeaua internațională pe trei continente. Sute de mii de șoferi de camioane din întreaga lume pornesc la drum în fiecare zi cu încrederea pe care Ford o oferă. 

Despre Cefin Trucks: 

Compania activează de peste 25 de ani în sectorul automotive, ca furnizor de produse și servicii integrate pentru lumea transportatorilor profesioniști, fiind cunoscută ca unul dintre cei mai mari distribuitori de vehicule comerciale din România. În decembrie 2016, Cefin Trucks a fost numit unicul importator și distribuitor în România al Ford Trucks. Reteaua de distribuție și asistență tehnică este prezenta în București, Constanța, Brașov, Craiova, Timișoara, Deva,  Arad, Bacău, Suceava, Cluj, Oradea și Baia Mare. Pachetul complet de servicii oferite de Cefin Trucks integrează pe lângă serviciile Post Vânzare, oferirea de soluții financiare optimizate, servicii de TradeIn, servicii de BuyBack, servicii de instruire a utilizatorilor și nu în ultimul rând servicii telematice. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.