KLM a sărbătorit, în 7 octombrie, 100 de ani de la înființare, fiind cea mai veche companie aeriană din lume care operează sub numele său inițial. Compania a început cu zboruri scurte spre Londra, apoi și-a extins serviciul prin zboruri intercontinentale în Asia și America.
Compania regală olandeză are zboruri directe spre nu mai puțin de 162 de destinații din întreaga lume cu o flotă de 214 aeronave. În 2018 compania a transportat peste 34 milioane de pasageri, iar operațiunile sale sunt dirijate de peste 33.000 de angajați in toată lumea.
Primul zbor KLM, pe ruta Londra – Amsterdam
KLM a fost fondată în 1919 de către Albert Plesman și a operat primul zbor pe 17 mai 1920, de la Croydon, Londra la Amsterdam, la bordul aeronavei aflându-se doi jurnaliști britanici și o scrisoare de la primarul Londrei către omologul său din Amsterdam.
Primul zbor intercontinental KLM a decolat pe 1 octombrie 1924 din Amsterdam cu destinația Jakarta. Călătoria a durat 55 de zile și a avut 21 de opriri.
În următorii ani, serviciul intercontinental a fost extins. În 1930, au fost operate zboruri spre Curacao, iar în 1946 KLM a fost prima companie aeriană care a conectat Europa continentală și America, prin zborurile transatlantice Amsterdam – New York.
Primul zbor București – Amsterdam a fost operat în urmă cu 54 de ani, pe 31 martie 1965.
Inovație și grijă pentru mediu
În ultimii 100 de ani, spiritul antreprenorial al KLM și dorința de inovație au jucat un rol de pionierat în industria aviatică. În plus, eforturile companiei s-au concentrat pe atingerea obiectivelor de sustenabilitate și zboruri mai puțin poluante.
Astfel, KLM oferă gratuit companiilor aeriene programul său de compensare a carbonului pentru zboruri mai sustenabile. De asemenea, angajamentele de sustenabilitate KLM au scăzut impactul asupra mediului prin: operarea a peste 1.500 de zboruri alimentate cu biocombustibil în 2018, 9.4 milioane de sandwich-uri produse sustenabil servite pe zborurile europene, cu 50% mai puține deșeuri până în 2030, iar tapițeria scaunelor noii clase World Business Class KLM este realizată din uniforme ale însoțitorilor de bord, reciclate.
Mai mult, alături de SKyNRG și SHV Energy, KLM va dezvolta prima fabrică din Europa specializată în producția de bio combustibil pentru industria aeronautică. Fabrica va fi construită în Delfzijl, Olanda și este programată pentru a fi inaugurată în 2022.
KLM „Flying-V”, avionul viitorului
În completarea eforturilor de evoluție a aviației sustenabile, KLM va contribui la cercetarea TU Delft într-un concept de zbor inovator cunoscut sub numele de „Flying-V”, care cuprinde o abordare cu totul diferită a designului aeronavelor, pentru susținerea unui zbor sustenabil pe distanțe lungi în viitor.
Pionier în sprijinul pasagerilor. KLM, prima companie aeriană care trimite notificări și cartea de îmbarcare pe Whatsapp și Facebook
Începând cu 2009, KLM și-a câștigat reputația de pionier în social media. KLM are peste 25 de milioane de fani și urmăritori pe diverse platforme sociale. Prin aceste canale, KLM primește peste 100.000 de mențiuni în fiecare săptămână, dintre care 15.000 sunt întrebări sau remarci.
Acestora le răspund în mod personal mai mult de 250 de agenți, care formează cea mai mare și cea mai dedicată echipă de social media din lume. Pe WhatsApp, Facebook, Messenger, Twitter, LinkedIn, WeChat și KakaoTalk, KLM oferă răspunsuri clienților săi 24/7 in 9 limbi diferite: olandeză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, franceză, chineză, japoneză și coreană. KLM a fost prima companie aeriană din lume care a oferit clienților săi opțiunea de a primi documente de zbor și actualizări prin Messenger, Twitter și WeChat.
KLM în România
KLM operează în prezent 2 zboruri cu plecare din București spre Amsterdam la programul de iarnă și 3 zboruri la programul de vară. Acestora se mai adaugă zborurile operate în parteneriat cu Tarom, membru a aceleiași alianțe aeriene. Aproximativ 75% – 80% dintre pasagerii români călătoresc spre destinații intercontinentale, dintre care cele mai cerute sunt America și Asia, cu prețuri începând de la 500 euro.
Despre KLM
Timp de 100 de ani, KLM a fost un pionier in industria aeriana si este cea mai veche companie aeriana care continua sa opereze sub numele sau original. KLM isi propune sa fie compania aeriana cea mai orientata catre clienti, inovatoare si eficienta din Europa, oferind servicii de incredere si produse de cea mai buna calitate.
KLM a inregistrat un record de 34,1 milioane de pasageri in 2018, oferind pasagerilor sai zboruri directe catre 162 de destinatii cu o flota moderna de peste 214 aeronave. Compania aeriana are peste 33.000 de angajati in intreaga lume. Grupul KLM a transportat in total peste 41 de milioane de pasageri in 2017. In afara de KLM, Grupul KLM include si KLM Cityhopper, Transavia si Martinair. Reteaua KLM conecteaza Tarile de Jos cu toate regiunile economice cheie ale lumii si este un motor puternic care conduce economia Olandei.
Grupul Air France – KLM
De la fuziunea din 2004, KLM este parte din grupul Air France – KLM. Această fuziune a dat naștere unuia dintre cele mai importante grupuri de companii aeriene din Europa, două mărci puternice funcționând din două hub-uri importante: Aeroportul Amsterdam Schiphol și Paris Charles de Gaulle. Grupul se concentrează pe trei activități cheie: transportul de pasageri și marfă și întreținerea aeronavelor. Împreună, cele două companii aeriene transportă aproape 100 de milioane de pasageri pe an.
KLM este, de asemenea, membru al Aliantei SkyTeam Alliance, care are 20 de companii aeriene membre și o rețea comună de 1.063 de destinații în 173 de țări.