CFR Călători a suplimentat și în 2 februarie, ultima zi din acest weekend, capacitatea trenurilor care leagă de București regiunea Moldovei.
Conducerea CFR Călători a decis suplimentarea numărului de locuri pe parcursul întregii săptămâni, acolo unde punctual, dispeceratul a constatat o cerere foarte mare. Volumul maxim de trafic se înregistrează însă în zilele de duminică, drept pentru care numărul de locuri a fost suplimentat și astăzi, 2 februarie, pe rutele aglomerate din toată țara.
Numai pentru trenurile care leagă principalele orașe din Bucovina, Moldova și Galați/Brăila, cu Bucureștiul, numărul de locuri a fost mărit chiar și la 230%.
Pentru 10 din trenurile Interregio care leagă Suceava (Botoșani) și Iași de București în intervalul orar 6.00 – 24.00, s-au adaugat, în 2 februarie, înca 56 de vagoane, ceea ce înseamnă o creștere medie a capacității de transport la 154% față de capacitatea totală medie zilnică. Numărul de locuri a crescut de la aproape 2.500 la 4.000, la care se adaugă și locurile din vagoanele de dormit și cușetă.
Spre exemplu, trenul IR 1752 care pleacă din Suceava la ora 8:50, a circulat cu 14 vagoane, față de 6 într-o zi obisnuită. Numărul de locuri a fost suplimentat la 220%, la 940, în total. Tot la 200% au fost suplimentate locurile și în trenul IR 1754, care circulă cu 6 vagoane în plus.
Din Iași, trenul IR 1662 (ora 14:08) a circulat cu 9 vagoane (+1 Buzău), ceea ce înseamnă o suplimentare a numărului de locuri la peste 200% față de o zi obisnuită.
Trenul IR 1574, unul din cele 5 care pleacă din Galați, a avut 588 de locuri și 10 vagoane, de asemenea dublu față de o zi obișnuită.
Se menține suplimentarea vagoanelor și pe Valea Prahovei, la necesarul estimat în timp real din dispecerat. Cele 10 trenuri care fac legătura între Brașov și București, în intervalul orar 11.00 – 24.00 au fost suplimentate si în 2 februarie, cu 24 de vagoane, față de media zilnică, ceea ce înseamnă o creștere a numărului de locuri la 155%, de la 3.600 la peste 5.600 de locuri.
Astfel, trenul IR 1746 care a pleacă din Brașov la ora 16:51 are și în această săptămână compunerea de 15 vagoane.
„Compunerea trenurilor s-a făcut în funcție de volumul estimat de călători. În eventualitatea că această cerere va varia, vom adapta corespunzător și lungimea trenurilor. Vă rugăm urmăriți situația pe site-ul CFR Călători sau la casele de bileteȚ, transmit reprezentanții companiei.