Rectificare MEC pentru OUG 15 privind decontarea transportului elevilor

„Dintr-o eroare materială”, în Monitorul Oficial a apărut o formă greșită a OUG 15/2002, anunță Ministerul Educației și Cercetării, care va trimite spre publicare, în 12 februarie, o rectificare.

foto: Jean-Mihai Pîlșu

Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 15/2020, adoptată de Guvernul Orban în 4 februarie pentru a modifica Legea Educației Naționale (LEN 1/2011) astfel încât transportul elevilor prin intermediul curselor regulate interjudețene să poată fi decontat chiar dacă nu dețin abonament, a fost publicată, în 11 februarie, în Monitorul Oficial (MO).

La puțin timp, Consiliul Naţional al Elevilor a acuzat Guvernul de discriminare. „În calitate de reprezentanţi ai elevilor din România, condamnăm cu fermitate modul în care Guvernul României a ales să discrimineze, prin prezenta ordonanţă de urgenţă, elevii care fac naveta cu trenul. Este inacceptabil să tolerăm un astfel de comportament din partea guvernanţilor, din cauza unei exprimări dezastruoase mii de elevi din România vor suferi, iar gradul de excluziune socială va creşte şi mai mult. Guvernul Orban a uitat de acei elevi care călătoresc cu trenul şi a ales să îi sară din ecuaţia parlamentară!”, a acuzat, într-un comunicat, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Antonia-Laura Pup.

Ministrul educației, Monica Anisie, a reacționat imediat, într-un comunicat: „Dintr-o eroare materială, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanța de Urgență într-o altă formă. În cursul zilei de mâine, 12 februarie 2020, va fi publicată în Monitorul Oficial o rectificare, în acord cu forma adoptată în ședința Guvernului din 4 februarie 2020, pentru corectarea erorii materiale apărută în circuitul adoptării actului normativ”.

Din Legea Educației Naționale a fost eliminat termenul „abonament”, iar operatorii de transport rutier au obligaţia să asigure transportul rutier al elevilor, înclusiv al celor de la nivel liceal,  în limitele stabilite prin Hotărâre de Guvern.

Decontarea se va realiza din bugetul Ministerului Educaţiei și Cercetării, prin unităţile de învăţământ în cadrul cărora elevii sunt şcolarizaţi, pe baza documentelor justificative, emise de operatorii de transport.

Potrivit OUG 15/2020, elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, inclusiv a celor de la nivel liceal, li se decontează cheltuielile de transport, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă, din bugetul Ministerului Educaţiei și Cercetării, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi.

În termen de 30 zile de la data publicării OUG, Ministerul Educației și Cercetării inițiază Hotărârea Guvernului privind procedura de decontare și sumele ce pot fi decontate pentru transportul rutier al elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.