KeysFin și Starbyte digitalizează procesul de creditare și înrolarea clienților

KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de informații de afaceri din România, anunţă un parteneriat tehnologic cu StarByte, unul dintre principalii jucători din sectorul IT din România. Astfel, aplicația 4Apply, dezvoltată de StarByte, de înrolare digitală a unui client persoană fizică sau juridică, va include un nou modul de risc și servicii pentru verificarea unei companii. 

Aplicația 4Apply oferă băncilor, companiilor de asigurări, dar și altor furnizori de servicii, posibilitatea de a pune la dispoziție clienților un canal online prin care să acceseze servicii și produse rapid și în siguranță, de la distanță. Odată cu integrarea serviciilor de informații de afaceri KeysFin, aplicația va permite evaluarea rapidă și în timp real a companiilor, reducând și evitând în acest mod riscurile de imposibilitate de plată sau restanțe pe perioade mari. 

Procesul de înrolare digitală este flexibil și poate să fie folosit în orice domeniu pentru a facilita accesarea serviciilor în orice moment, la distanță: 

Estimăm ca în perioada următoare peste 30% din companiile locale vor solicita online cel puțin un serviciu din partea furnizorilor precum bănci sau instituții financiare. Un process automatizat de verificare a companiilor va contribui la o eficientizare majoră a procesului de acordare a unui credit de exemplu sau de modificare a unui contract. La KeysFin suntem mereu atenți la nevoile pieței, oferind servicii care să ajute mediul de afaceri din România, astfel că parteneriatul cu StarByte a venit natural. Soluția 4Apply reprezintă deja o bună alternativă 100% romanească, iar suportul Keysfin în modulul de risc aduce o inovație pe piața acestui tip de aplicație“, a declarat Roxana Popescu, Managing Director KeysFin.

Guvernul a aprobat recent, printr-o ordonanță de urgență, măsuri care vor permite utilizarea înscrisurilor în formă electronică, atât pentru comunicarea în format digital între autoritățile și instituțiile statului, cât și între acestea și persoanele fizice și juridice, precum și asigurarea desfășurării unor procese vitale ale statului prin implementarea mijloacelor informatice și de comunicații securizate. Documentele în format electronic care poartă semnătură electronică calificată vor fi asimilate înscrisurilor oficiale, aşa cum sunt acestea definite de lege. 4Apply permite integrarea cu orice furnizor autorizat de servicii de semnătura digitală pentru ca utilizatorul să semneze la distanță documentele puse la dispoziție în flux.

4Apply, aplicația dezvoltată de Starbyte, este destinată instituțiilor financiare, companiilor de asigurări și oricărei firme care dorește să implementeze un flux de înrolare sau de creditare online, automatizat, folosind date biometrice. În plus, soluția este flexibilă și poate fi adaptată pentru orice alte tipuri de servicii care au nevoie de preluare și validare date, alături de emiterea unei semnături electronice, dacă este necesar. 

Platforma se conectează cu furnizori prin semnătură digitală și astfel se pune la dispoziție un flux complet prin care utilizatorii pot semna digital documentele necesare direct pe pe telefon, PC sau tabletă, iar verificarea identității se realizează în timp real.

Astfel, prin aplicația dezvoltată de Starbyte se realizează o verificare rapidă a solicitantului prin implementarea unui flux de pași care ghidează utilizatorul în mod intuitiv, pentru a valida atât identitatea acestuia, cât și elementele de securitate a documentului de identitate.  

Platforma folosește sisteme de urmărire și recunoaștere facială avansate, dezvoltate în cadrul companiei, astfel încât datele biometrice ale utilizatorului să fie protejate. 

Totodata, algoritmii anti-spoofing permit identificarea facilă a unei încercari de fraudă, 4Apply putând distinge o imagine sau un videoclip de mișcarea unei persoane reale. Platforma oferă inclusiv opțiuni precum videostreaming pentru a intra în legătura cu un operator, liveness detection, document management și un modul de risc pentru evaluarea angajatorului unei persoane fizice sau evaluarea unei companii.  

Datele din documentele de identitate sunt extrase prin tehnologia OCR, platforma fiind capabilă să corecteze deformarea perspectivei imaginii prin algoritmii de procesare a imaginii. Mai mult, 4Apply extrage informațiile personale și validează elementele de siguranță ale cărții de identitate. Sistemul de extragere a datelor este dezvoltat intern și nu folosește servicii externe, astfel că extragerea informațiilor din ID-ul clientului este efectuată în siguranță, iar datele sunt procesate în conformitate cu regulamentul GDPR. 

DESPRE KEYSFIN

KeysFin oferă soluții de reducere a riscului comercial, utilizând date despre companiile din România și din străinătate prin intermediul unor instrumente dedicate. Cu un portofoliu de peste 500 de clienți, KeysFin este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România. KeysFin deţine şi aplicaţia KeysFinder, prin intermediul căreia utilizatorii pot accesa usor şi rapid evaluarea unei companii atât în punct de vedere financiar, cât și din punct de vederea riscului. 

DESPRE STARBYTE

Starbyte este o companie cu capital 100% romanesc, specializată în soluții software pentru sectorul financiar-bancar, asigurări și gestionarea riscurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.