Când va ajunge expedierea mea? Cu efect imediat, Gebrüder Weiss poate oferi clienților săi un răspuns și mai precis la această întrebare. Începând din data de 25 mai, compania de logistică lansează serviciul ETA – Timpul estimat de sosire (En.: Estimated Time of Arrival).
În funcție de situația traficului, Gebrüder Weiss calculează continuu timpul estimat de sosire a oricărei expedieri. La livrarea finală, ora de sosire este redusă la o fereastră de două ore. Clienții pot urmări procesul de expediere online, inclusiv timpul estimat de sosire a comenzilor.
Gebrüder Weiss oferă acest serviciu digital pentru transport de marfă în regim de grupaj în toate locurile unde compania efectuează livrarea finală. GW are o rețea numeroasă de filiale proprii situate între Basel, în Vest, și capitala Georgiei Tbilisi, în Est.
Strategia digitală: „Cel mai bun din ambele lumi”
Lansarea funcției ETA face parte din strategia digitală a Gebrüder Weiss. Conform declarațiilor oficiale ale companiei, Gebrüder Weiss s-a dezvoltat în ultimii ani pentru a-și extinde și mai mult know-how-ul digital.
Scopul strategic al companiei este de a oferi o combinație ideală de performanță fizică și instrumente digitale. „În acest fel, ne deosebim în mod evident de companiile digitale ce abia au pătruns pe piață: acestea pot furniza o capacitate de utilizare digitală, dar fără niciun fel de active, capacitatea lor de a acționa este limitată, după cum subliniază situația actuală a covid-19”, spune Jürgen Bauer, membru în Consiliul de Administrație al Gebrüder Weiss. Compania se referă la această abordare combinată drept „cel mai bun din ambele lumi”. Sau, în stilul „GWmoves”: #WeMoveSmarter. „Combinăm excelența operațională cu expertiza digitală, creând astfel beneficii suplimentare pentru clienții noștri”, comentează Jürgen Bauer hashtag-ul.
„Investițiile realizate la nivel de grup în digitalizare aduc plus-valoare atât pentru angajații Gebrüder Weiss prin simplificarea proceselor și economisirea de timp, dar și pentru clienții direcți ai companiei, care vor beneficia acum de trasabilitate în timp real”, declară Viorel Leca, director general Gebrüder Weiss România.
În următoarele luni, compania va lansa mai multe servicii digitale. Portalul dedicat clienţilor – myGW – va fi lansat oficial în cursul anului.
Despre Gebrüder Weiss
Cu aproximativ 7.300 de angajați, 150 de filiale proprii și o cifră de afaceri anuală de 1,7 miliarde de euro (2019), Gebrüder Weiss se numără printre companiile de top din domeniul transporturilor şi logisticii din Europa. Sub umbrela Gebrüder Weiss Holding AG, cu sediul in Lauterach (Austria), pe lângă domeniile principale de activitate reprezentate de transporturi terestre, aeriene şi maritime, precum şi servicii de logistică, compania cuprinde şi o serie de soluţii industriale ultraspecializate şi filiale locale. Acestea includ companii logistice de consultanţă x|vise, tectraxx (specialist în industria întreprinderilor hi-tech), dicall (soluţii de comunicaţii, cercetare de piaţă, instruire), Rail Cargo (transporturi feroviare) şi serviciul de coletărie Gebrüder Weiss, asociat al companiei austriece DPD. Această combinație permite concernului să reacționeze în mod rapid și flexibil la necesitățile clientului. Prin intermediul numeroaselor măsuri de ordin ecologic, economic şi social, compania de familie, a cărei istorie în domeniul transporturilor se extinde pe o perioadă de peste 500 de ani, este în prezent cunoscută şi ca pionier în domeniul economiei durabile.
În România, compania este prezentă pe piață de 25 de ani. Deține o infrastructură națională cu 9 hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța, Oradea și Craiova, oferind astfel soluții logistice inteligente pentru clienții săi și asigurand servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim.
Din 2018, compania a lansat în România și un serviciu de livrări la domiciliu, axat pe comenzile de marfă tip cargo.