Renault a produs și donat piese pentru ventilatoare medicale

O echipă din cadrul centrului de Inginerie Renault Technologie Roumanie, prin Centrul Tehnic Titu (Dâmbovița), a produs cu ajutorul tehnologiei imprimării 3D, racorduri în formă de Y, utile ca soluție temporară și de urgență pentru situația în care capacitatea de acoperire a nevoilor de ventilatoare medicale ar fi depășită, pe fondul epdemiei de coronavirus (COVID 19), informează un comunicat al companiei.

sursă foto: Renault

700 astfel de piese au fost donate, prin Fundația Groupe Renault România, în parteneriat cu Automobile Dacia, Fundației pentru SMURD cu scopul de a fi distribuite, mai departe, spitalelor din linia întâi. Ele pot fi folosite într-o situație de suprasolicitare a unităților medicale de terapie intensivă cu pacienți aflați în stare critică.

„Ne-am mobilizat într-o echipă dedicată acestei urgențe medicale. Am testat mai multe variante, validând prototipul cu medici specialiști în terapie intensivă de la Târgu Mureș, iar acesta a fost lansat în fabricație prin imprimare 3D. Cadența de imprimare a fost de 20 de piese în 26 de ore. Am optimizat timpii de fabricație prin imprimarea pieselor în poziție verticală și reducerea pierderilor de material necesar utilizat, folosind astfel capacitatea de imprimare la maxim”, a declarat Mihai Enculescu, inginer Coordonator în cadrul departamentului Prototipuri RTR.

Groupe Renault România s-a alăturat luptei împotriva pandemiei COVID-19, încă de la debutul crizei sanitare în România.

Astfel, compania a mobilizat o flotă de 150 de mașini Dacia și Renault în lupta cu virusul, punându-le la dispoziția Ministerului Sănătății în vederea distribuirii lor, cu ajutorul rețelei de dealeri Dacia și Renault, către spitale din România. Comunitatea din Argeș beneficiază de un aparat de teste la Spitalul Suport COVID – 19 din Mioveni prin intermediul unei sponsorizări, în valoare de peste jumătate de milion de lei, cu sprijinul Fundației Groupe Renault România și Automobile Dacia. Împreună cu ACAROM și Parteneriatul Auto Român, Groupe Renault România a contribuit la repararea a 50 de ventilatoare, în colaborare cu DSU și IGSU.  

Totodată, Fundația Groupe Renault România, cu sprjinul Automobile Dacia, va achiziționa laptop-uri și tablete pentru copiii din mediile defavorizate. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.