Preferințele românilor la vehicule comerciale rulate

Românii interesați de vehicule second hand doresc ca numărul de kilometri parcurși al acestora să nu depășească 37.000, în timp ce la nivel internațional, clienții sunt mai flexibili și achiziționează vehicule cu un număr mediu de 40.000 de kilometri parcurși, relevă un studiu realizat de Tradus.

În plus, pe lângă încrederea pe care o acordă anumitor țări exportatoare și anumitor mărci de produse, utilizatorii mai sunt atenți și la anul mediu de producție al vehiculului. În medie, în România există o preferință pentru vehicule comerciale rulate fabricate în 2008, deci cu peste 10 ani vechime pe piață. Pe de altă parte, la nivel global, utilizatorii se orientează după utilaje fabricate începând cu 2007.

Platforma Tradus a fost vizitată în 2019 de 3 milioane de utilizatori din cele 45 de țări în care activează platforma, iar românii au însumat 17% din totalul vizitelor. Interesul pentru vehicule comerciale rulate a crescut de la începutul anului, iar doar în primele 5 luni din 2020 s-au înregistrat deja 2,9 milioane de vizite, 14% din acestea fiind realizate de utilizatori din România.
 
„Tendința pentru toate sectoarele de activitate este de digitalizare și îmbunătățire a procesului de relaționare cu clienții, accelerată și de contextul medico-sanitar actual. În 2019, lucrurile au evoluat pozitiv pentru platforma Tradus, însă de la începutul anului am văzut cu adevărat cât de important este mediul online pentru toate tipurile de tranzacții. În 2020 am observat că numărul de vizite de pe platformă a atins aproape nivelul înregistrat într-un an întreg, iar cererea pentru vehicule comerciale rulate este și ea în creștere.

 Obiectivul nostru este să identificăm și să dezvoltăm soluții pentru a simplifica, cu ajutorul tehnologiei, achiziția vehiculelor comerciale la nivel internațional. În ultimele luni am văzut cum un serviciu digital precum Tradus a fost util pentru continuarea activității în aceste industrii cheie: agricultură, transport și construcții”, a declarat Nadja Sörgel, General Manager Tradus. 

Tendință pentru vehicule comerciale ușoare, camioane și unități agricole 

Utilizatorii din România preferă în principal vehiculele comerciale ușoare, adică cele sub 3 tone, cum sunt dubițele, spre deosebire de preferința generală pe plan global pentru camioane. 

Totuși, în căutările de pe platformă se poate observa o similaritate în preferințele globale și cele ale românilor: o cerere în creștere pentru unități agricole. 

„Categoria vehiculelor comerciale rulate pentru activități agricole este pe un trend de creștere, iar în ultimele luni am asistat la o cerere tot mai mare pe acest segment. Doar în luna martie a acestui an, cererea globală pe această categorie a crescut cu 44% și suntem încrezători că lucrurile nu se vor opri aici. Fermierii sunt o audiență importantă și valoroasă pentru noi, de aceea vom continua să monitorizăm atent această componentă a platformei, pentru a ne asigura că au la dispoziție o ofertă potrivită cu nevoile și așteptările lor.” Nadja Sörgel, General Manager Tradus 

Brandurile în care au încredere românii 

Decizia de cumpărare a românilor este influențată de țara de proveniență a vehiculelor. Astfel, aceștia se orientează în special după vehicule din Germania, Italia și Belgia. Germania este de asemenea în top ca țară exportatoare de vehicule comerciale rulate online pe plan global, însă cumpărătorii se orientează și către vehicule din Olanda și Italia. 

Conform datelor înregistrate în platformă, românii au preferat Mercedens-Benz, Volkswagen și Nissan ca branduri pentru vehicule comerciale ușoare, tendințele fiind aproape aceleași ca pe plan internațional, cu o singură diferență: se poate observa o mai mare încredere în Iveco decât în Nissan pentru achiziția de dubițe. 

Pentru achiziția de camioane, atât în România, cât și pe plan global, marca Mercedens-Benz este favorită. Totuși, românii preferă și camioane produse de DAF și Volvo, în timp ce pe plan global, utilizatorii aleg MAN sau Iveco ca mărci de încredere. 

În ceea ce privește tractoarele, căutările de pe platforma online arată diferența de gusturi la nivel local și global: local, se caută în primul rând tractoare New Holland și Renault, iar abia apoi John Deere, însa la nivel internațional această marcă din urmă conduce topul, urmată de Fendt și New Holland. 

Pentru a realiza această analiză, specialiștii din echipa Tradus au folosit date de pe platformă din perioada ianuarie 2019 – decembrie 2019, iar analiza a vizat numărul total de vizitatori de pe platformă, ponderea vizitatorilor români, preferința pentru categoriile de vehicule comerciale, brandurile prezente pe platformă, țările preferate de cumpărători și datele caracteristice care îi interesează în procesul de achiziție. În același timp, au fost folosite date din perioada ianuarie 2020 – mai 2020 pentru a identifica numărul de vizitatori pe plan global și ponderea vizitatorilor români.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.