FNV-VNB – centrul de cercetare VNB, asociat centralei sindicale din Țările de Jos –. ITF (Federația Internațională a Lucrătorilor din Transporturi) și UITA (Uniunea Internațională a Lucrătorilor din Sectorul Alimentar) au realizat o anchetă care denunță exploatarea șoferilor, în special în contextul înmulțirii companiilor de transport subcontractante din Europa de Est, în timpul pandemiei de COVID-19.
„Companiile exploatează criza COVID-19, pentru a reduce și mai mult prețurile de transport, salariile, condițiile de muncă, de sănătate și siguranță. Cu mult înainte ca pandemia de COVID-19 să lovească Europa, industria transporturilor rutiere era deja bolnavă, afectată de exploatarea șoferilor și de abuzuri în domeniul drepturilor umane. Dar pandemia de coronavirus a exacerbat abuzurile, pandemia de exploatare răspândindu-se de-a lungul transporturilor europene”, precizează raportul VNB-ITF-IUF.
Raportul subliniază că decadele de subcontractare au facilitat exploatarea ascunsă a șoferilor. Multinaționalele cliente ale serviciilor de transport au continuat să ceară prețuri din ce în ce mai scăzute, nefiind interesate sau, măcar, conștiente de ce companie le transportă mărfurile, de exploatarea pe care se bazează unii subcontractori și de riscurile sanitare și de siguranță implicate.
Investigația realizată de către cele trei organisme au dezvăluit mai multe aspecte, comune în industrie de dinainte de criza COVID-19.
Salarii fixe mici, documente false… contracte în limbi necunoscute
- Sunt aduși să lucreze în UE șoferi din Ucraina, Bielorusia, Uzbekistan, Turcia, Filipine și alte țări din afara Uniunii.
- Aceștia sunt angajați cu contracte în țările est-europene, chiar dacă activitatea lor se desfășoară exclusiv în Europa de Vest. De multe ori, sunt forțați să semneze contracte în limbi pe care nu le cunosc.
- Angajatorii transportă grupuri de șoferi cu microbuzele în Europa de Vest, pentru a-și începe activitatea.
- Șoferii nerezidenți sunt plătiți cu salarii medii fixe de 100-600 de euro pe lună și de multe ori li se refuză plățile pentru activitatea anterioară.
- Șoferii se odihnesc, dorm, mănâncă și trăiesc în camioane luni la rând.
- Șoferii sunt instruiți și sunt dotați cu documente false, pentru a induce în eroare autoritățile în ceea ce privește statutul de angajare și li se spune să nu răspundă la întrebări privind timpii de conducere și odihnă.
- Șoferii sunt amenințați cu violența și cu penalizări financiare, dacă se plâng despre condițiile sanitare, de siguranță sau despre alte aspecte.
- Traficul uman este o problemă în creștere în industrie. Victime din afara Uniunii sunt aduse în Europa de Est, lucrează în Europa de Vest și uneori sunt abandonate fără mijloacele financiare de a se întoarce acasă.
- Angajatorii exploatează lipsa controalelor.
Clienții și cărăușii exploatează criza pentru a reduce prețurile și salariile șoferilor
Raportul precizează că „… au fost descoperite, de asemenea, numeroase aspecte adiționale care amenință sănătatea, siguranța și bunăstarea șoferilor, în timpul crizei COVID-19:
- Clienții multinaționali și companiile de transport exploatează criza pentru a reduce prețurile de transport și salariile șoferilor.
- Șoferii sunt dotați cu prea puține echipamente de protecție sau chiar deloc și, când sunt informați în privința riscurilor, li se cere să își cumpere singuri echipamentele.
- Excepțiile de la regulamentele de condus și odihnă au condus la situații în care angajatorii au constrâns șoferii să lucreze cu programe periculoase, ignorând riscurile implicate de oboseală.
- Șoferii sunt forțați efectiv să stea la vehicul, fără acces la apă curată, toalete funcționale sau dușuri.
- Li se refuză accesul la facilități sanitare.
- Nu li se asigură concediu medical, iar angajatorii le cer șoferilor să își ia concediu fără plată, dacă sunt bolnavi.”
În cadrul studiului, au fost intervievați șoferi care transportă mărfuri pentru cele mai mari companii multinaționale și mărci din lume. Ei sunt, adesea, angajați de către subcontractori mai mici, aflați la baza celor mai complexe supply chain-uri, sau de către unele dintre cele mai mari companii de transport din Europa, contractori direcți. Informațiile și testimonialele cuprinse în cadrul raportului au fost colectate de către FNV-VNB în timpul crizei COVID-19, direct de la șoferi sau de la alte surse din industrie și din mai multe țări europene.