ONRC: 28.082 de firme radiate, 14.720 dizolvate și 6.177 suspendate, în 7 luni

În primele şapte luni din acest an au fost radiate 28.082 de firme, și-au suspendat activitatea 6.177 și au fost dizolvate 4.720 din totalul celor ce activau în România, conform statisticilor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). 

În ceea ce privește înmatriculările, s-au consemnat 42.001 de noi SRL-uri, față de 61.689 în primele 7 luni din 2019, precum și 13.038 de PFA, față de 16.449, anul trecut.

La toate capitolele s-au raportat scăderi față de perioada similară a anului trecut. Astfel, au fost radiate cu 62,15% mai puține firme, comparativ cu un număr de 74.189, în primele 7 luni din 2019.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat astfel: 7.547  în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (-66,17% raportat la ianuarie-iulie 2019), 2.631 în construcţii (-62,44%) şi 2,342 în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (-58,5%).

Cele mai multe radieri au fost raportate în Bucureşti (4.329 firme, -48,32% faţă de ianuarie-iulie 2019) şi în judeţele Cluj (1.312 , -52,31%), Constanţa (1.221, -39,94%) şi Timiş (1.174, -49,44%).

În luna iulie 2020 au fost înregistrate 5.075 de radieri, cele mai multe în Bucureşti (911) şi judeţele Timiş (250), Cluj (233) şi Iaşi (224).

Totodată, în primele 7 luni din acest an au fost dizolvate 14.720 de firme, față de 19.872 în perioada similară din 2019. În luna iulie au fot dizolvate 2.674 de firme.

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 2.707 de firme (în scădere cu 21,54% faţă de primele şapte luni din 2019) şi în judeţele Timiş (792, – 20,72%), Constanţa (729, -25,54%) şi Cluj (712, -22,52%).

Raportat la primele şapte luni din 2019, o creştere a numărului de firme dizolvate a fost înregistrată doar în judeţul Mureş (+0,28%), în timp ce scăderile cele mai semnificative s-au consemnat în judeţele Caraş-Severin (minus 55,76%), Teleorman (minus 53,79%) şi Olt (minus 51,13%).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 4.267 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de aceeaşi perioadă din 2019, dizolvările din acest sector au scăzut cu 28,23%.

Construcţiile şi activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice sunt alte două domenii de activitate unde s-a înregistrat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 1.472, respectiv 1.403.

În iulie 2020 au fost înregistrate 2.674 de dizolvări, cele mai multe în Bucureşti (505) şi judeţele Timiş (154) şi Cluj (126).

De asemenea, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie, a fost suspendată activitatea a 6.177 firme, față de 8.799 în primele 7 luni din anul trecut. În iulie au fost suspendată activitatea a 1.041 de firme.

Download

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.