Volumul înmatriculărilor de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus) au scăzut cu 35,2%, în primele nouă luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), potrivit unui comunicat al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA)
Vestea bună este că, în luna septembrie, au fost inscrise în circulație 1.495 de unităţi, cu 33% mai multe faţă de septembrie 2019.
Totodată, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 31,8%, în intervalul ianuarie-septembrie, în timp ce declinul pe segmentul de second hand a fost de aproape 16,3%.
Conform datelor centralizate, au fost înmatriculate pe plan local 84.601 de autoturisme noi, în comparaţie cu cele 124.049 unităţi, în primele nouă luni din 2019.
În funcţie de numărul autoturismelor înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia, cu 26.148 de unităţi (-29,5% faţă de ianuarie-septembrie 2019), Volkswagen (6.682 unităţi, -21,6%), Skoda (6.615 unităţi, -31,1%), Renault (6.512 unităţi, -39,2%), Hyundai (5.119 unităţi, -14,5%) şi alte mărci 33.525 unităţi.
În septembrie, au fost înmatriculate 12.373 autoturisme noi (+72,6% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent). Dintre acestea, 10.878 au fost autoturisme noi a căror creştere faţă de luna septembrie 2019 (când au fost înmatriculate doar 6.046 unităţi), este de 79,9%.
La capitolul autoturisme rulate, în intervalul ianuarie-septembrie 2020 au fost înmatriculate, în România, 275.700 de unităţi, în scădere cu 16,33% faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Din acest total, 68.443 de unităţi sunt din gama Volkswagen, mai puţin cu 16,2% în comparaţie cu primele nouă luni ale anului precedent.
În luna septembrie, au fost înmatriculate 34.136 de autoturisme rulate, cu doar 4,4% mai puţine decât în luna similară din 2019.
Motocicletele înregistrează în luna septembrie o creştere de 69,8%, pe un volum de 596 unităţi. Astfel, pe ansamblul primelor 9 luni din 2020, această categorie de vehicule are o creştere generală de 17,2%.
Este bine de stiut, multumesc mult pentru informatie!