Corsarii și hidrogenul

Ultimele luni au scos la iveală tot felul de situații… să le spunem neplăcute: camioane care supraîncarcă… mult; ITP-uri false; sisteme de manipulare a tahografului; până și pe zona de pregătire profesională sunt suspiciuni că unele atestate sunt obținute ilegal…

Și? Vi se pare că discutăm de noutăți? Așa funcționează lucrurile…

Corsarii și-au făcut simțită prezența până la finalul secolului XIX și da, sunt, de fapt, niște pirați. Însă cu o nuanță fină. Au licență! Practic, în lupta pentru acapararea coloniilor, unele state au plecat de pe poziția a doua… sau a treia… Astfel, pentru a reintra în joc, au utilizat toate armele posibile, inclusiv cele evident incorecte, din punct de vedere legal sau moral. Autorizația acordată unui corsar reprezintă un document cel puțin forțat, din punct de vedere juridic. Practic, un stat făcea o înțelegere cu niște întreprinzători (în general, pirați experimentați) pentru a nu ataca vasele lor comerciale, ci pe ale celorlalte state. Bineînțeles, „licența” nu se acorda pe gratis. Șpaga consta în cotă parte din pradă. Oricum, nu poți avea încredere în asemenea înțelegeri, pentru că, deși se laudă cu statutul lor, corsarii tot pirați rămân.

Am urmărit cu interes evoluția transporturilor românești și nu o dată firme importante s-au dezvoltat, rapid, sub protecția (presupusă și discretă) a organelor de stat. Neoficial, se spunea că, astfel, „protejăm formarea capitalului românesc” și „doar așa vom avea pu terea să concurăm cu firmele occidentale”. S-a ales praful de planul de „pompare artificială” în firme care au dispărut la fel de repede precum s-au dezvoltat, odată cu pierderea postului de către „binefăcătorul” din structurile statului. Practic, asta au și reprezentat – instrumente de rambursat șpagă.

Dacă „strategia” legată de protejarea capitalului autohton este cel puțin discutabilă, încrederea în fața partenerilor străini s-a demolat, de-a dreptul. Îmi amintesc cât de jenant mi s-a părut mie, un simplu cetățean român, să aflu că autorități occidentale au depistat, încă din ianuarie, camioane care utilizau autorizații CEMT, având seria celor destinate contingentului de rezervă al ministrului Transporturilor (acestea nu ar fi trebuit utilizate decât în caz de pierdere sau deteriorare a celor oficial destinate pi ței). Și este doar un exemplu mărunt… Cum de ne-au admis în Uniunea Europeană?

Din fericire, lucrurile se schimbă, poate prea încet, dar sigur. Amănuntele sunt importante și toate neregulile semnalate, în ultimele luni, au ceva special, legat de modul în care au fost anunțate. Poliția investighează cazurile de ITP fals, ISCTR a depistat și anunțat cazuri de depășiri exagerate ale masei admise și, în fine, corpul de control al ministrului a semnalat nereguli la obținerea atestatelor. Suntem într-un proces nou (probabil destul de lung, ca durată) în care instituțiile își fac singure curățenie. Efectul: mai multă amendă și mai puțină șpagă.

Dacă am încerca să răspundem la întrebarea – care sunt principalele nevoi ale transportatorilor? Infra structură, bineînțeles, deși lucrurile s-au mai îmbunătățit și sunt pe un drum pozitiv. Un cadru legislativ coerent – sigur, dar oricum legislația europeană primează, iar aici cuvântul României încă nu pare să atârne foarte greu. Control bine pus la punct, pentru eliminarea concurenței neloiale – se întâmplă încet, încet. Poate chiar stabilirea prin lege a unui tarif minim de transport – aveți grijă ce vă doriți, pentru că există și cadouri otrăvite.

Uitându-mă efectiv la acest moment, eu aș recomanda tuturor un curs de comunicare. Și nu pentru că transpor tatorii ar avea nevoie să-și îmbunătățească aptitudinile la acest capitol. Ci doar pentru a-și ascuți sensibilitatea în a-i observa pe ceilalți. Astăzi, cu toții putem comunica cu ușurință, în grupuri mai mari sau mai mici și, chiar, la nivel public. Tehnologia ne-a sprijinit, în acest sens. Sunt informații care ne ajută… Însă, uneori… Tocmai acele mesaje, să le spunem cu blândețe „neproductive”, trebuie să avem capacitatea să le distingem și să le ocolim. Altfel…

Dacă am compara piața de transport rutier cu un show, ei bine, cel mai tare spectacol, care respectă cele mai severe standarde, are loc pe o scenă pe care o cunoaștem foarte bine – Uniunea Europeană. Nu lipsesc, însă, vocile care acreditează ideea că acest spectacol nu este pentru noi. Și am depistat inclusiv foști „corsari” printre acestea. Deci, haideți să fim prudenți, pentru că, altfel, deși am plătit bilet pentru Hollywood (și nu a fost ieftin), riscăm să nimerim la o petrecere ieftină,, la căminul cultural. Nu am nimic împotriva căminului cultural, sau a poveștilor romanțate cu pirați, însă, dacă tot am plătit bilet de UE…

Ați văzut, bineînțeles, recentele discuții legate de decarbonizarea transporturilor, de camioane electrice și pe hidrogen. Vor apărea, în următorii ani, și este de așteptat să capete un statut special, privilegiat, pe piața de transport. Autoritățile, la cel mai înalt nivel, vor să le transforme în realitate. În trebarea este simplă – cât de repede veți putea achiziționa un asemenea autovehicul? Pentru că acolo va fi afacerea cea mai importantă, cu marje generoase, în timp ce, anticipabil, transportul clasic se va afunda în taxe tot mai mari și o concurență tot mai su focantă. Mare parte din transformare va avea loc în următorii zece ani!

Credeți că este vorba doar de investiția în sine? Aici este nevoie de parteneriate funcționale cu clienții, cu finanțatorii și, chiar, pe orizontală, cu firme până ieri concurente. Războiul a fost simplu, acum intrăm în era complicată a alianțelor. Esențială este capacitatea să identifici oamenii de în credere? Și, mai ales, să poți inspira în credere celorlalți?

Activitatea corsarilor a continuat multă vreme, în ciuda scoaterii ei în afara legii, prin Declarația de la Paris, din 16 aprilie 1856, Convenția de la Haga, din 18 octombrie 1907, și Conferința navală de la Londra, din 1909. Pirații își schimbă greu obiceiurile, iar șpaga are, pentru unii, o dulceață care dă dependență. Însă un lucru este clar – nu mai există firme „protejate”, și orice „licență” se laudă unii că ar mai avea… nu mai este recunoscută de mult, în UE, și nici în România.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

Împreună mișcăm lucrurile!