UNTRR: Crește incertitudinea privind aplicarea PM 1

UNTRR semnalează creșterea incertitudinii juridice privind aplicarea Pachetului Mobilitate 1 pentru transportatorii români, după ce Germania a eliminat precizarea că întoarcerea acasă a șoferilor nu este obligatorie, iar CE întârzie să transmită clarificări.

Iată precizările, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnalează cu îngrijorare faptul că Ministerul Federal al Transporturilor și Infrastructurii Digitale din Germania– BMVI a eliminat de pe site-ul său precizarea că întoarcerea acasă a șoferilor nu este obligatorie.

Deși inițial UNTRR a salutat, în luna septembrie a acestui an, interpretarea Germaniei, țară care deține și Președinția Consiliului UE în această perioadă, privind posibilitatea și nu obligația ca șoferii să se întoarcă în mod regulat la locul de reședință sau la centrul operațional al companiei, considerăm că eliminarea de către Germania a acestor precizări de pe site-ul oficial al Ministerului Federal al Transporturilor și Infrastructurii Digitale – BMVI (https://www.bmvi.de/ ) conduce la creșterea incertitudinii juridice privind aplicarea Pachetului Mobilitate 1 pentru transportatorii români, în contextul lipsei unui răspuns oficial al Comisiei Europene pentru clarificarea aplicării noilor prevederi.

Reamintim că Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe 31 iulie 2020, iar anumite prevederi din acest pachet legislativ cu impact devastator pentru industria transporturilor rutiere din România, precum obligația întoarcerii acasă a șoferilor prevăzută prin Regulamentul nr. 1054/2020, se aplică din 20.08.2020 deși încă lipsesc prevederi clare din partea Comisiei Europene privind modalitatea de a documenta îndeplinirea acestei obligații inclusiv în situația în care șoferul nu dorește să se întoarcă acasă, precum și informații privind amenzile aplicabile în cazul nerespectării acestei obligații.

Cu toate că UNTRR a solicitat clarificări Comisiei Europene privind aplicarea noilor reguli imediat după publicarea Pachetului Mobilitate 1, pentru asigurarea unui cadru legal clar și armonizat la nivel european, în scopul prevenirii controalelor și amenzilor abuzive ale autorităților din Vestul UE, UNTRR nu a primit niciun răspuns din partea Comisiei Europene, deși noile reguli sunt în vigoare din 20.08.2020. Comisia Europeană încă lucrează la un set de clarificări privind întoarcerea acasă a șoferilor, declarația și controlul întoarcerii, care se așteaptă să fie prezentate în luna noiembrie 2020.

Totodată, precizăm că UNTRR a contestat la Curtea Generală a Uniunii Europene prevederile discriminatorii ale Pachetului Mobilitate 1, care restricționează grav activitatea transportatorilor români în UE. UNTRR solicită CJUE anularea prevederilor Regulamentului 1054/2020 privind obligația întoarcerii acasă a șoferilor și interzicerea efectuării repausului săptămânal normal în cabină, precum și suspendarea aplicării acestor prevederi discriminatorii până la decizia de anulare, având în vedere că transportatorii români nu au o opțiune viabilă la acest moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.