Grupul MOL, calificare de top în sustenabilitate

MOL s-a calificat din nou pentru includerea în Dow Jones Sustainability World Index (DJSI), în categoria Upstream & Companii integrate de petrol și gaze, în urma procesului de evaluare a indicilor din 2020.

Iată precizările, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:

Acesta este al cincilea an consecutiv în care MOL a fost recunoscută ca un lider pe segmentul sustenabilității corporative și a fost inclusă în Dow Jones Sustainability World Index. 

Evaluarea anuală a indicilor de sustenabilitate a arătat că MOL a continuat să-și îmbunătățească punctajul obținut comparativ cu anii precedenți și este clasat în primele 10% companii în categoria Upstream & Companii integrate de petrol și gaze, pe baza performanțelor în domeniul sustenabilității. 

„Suntem foarte mândri că eforturile noastre de sustenabilitate au fost încă o dată recunoscute prin includerea în prestigiosul Dow Jones Sustainability World Index. Este încurajator să constatăm că, într-un mediu din ce în ce mai competitiv, am reușit să ne îmbunătățim și mai mult performanța pe mai multe planuri. Includerea în DJSI este o realizare importantă, dar, mai mult decât atât, este și o reflectare a eforturilor tuturor angajaților și partenerilor noștri, întrucât toți conlucrăm pentru transformarea Grupului MOL pe măsură ce are loc tranziția către o lume cu emisii reduse de carbon ”- a declarat József Simola, CFO MOL Group. 

DJSI a fost conceput pentru a identifica acele companii care dețin și aplică practici solide de mediu, sociale și de guvernanță (ESG). DJSI se bazează pe o analiză riguroasă a performanțelor legate de sustenabilitate ale unei companii, prin urmare, calitatea de membru al DJSI este limitată la corporațiile considerate a fi cele mai bune din domeniile în care activează. Având în vedere angajamentul său pe termen lung față de dezvoltarea durabilă, MOL se bucură de recunoașterea continuă acordată performanțelor sale în stardardele ESG în rândul comunității de investitori.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie de petrol şi gaze internaţională integrată, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări, o forţă de lucru dinamică formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Activităţile de explorare şi producţie ale Grupului MOL sunt susţinute de o experienţă de peste 75 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 9 ţări, iar cele de explorare în 14 ţări. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două combinate petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de 1.940 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Est, dintre care 240 în România.

 

Despre Dow Jones Sustainability World Index

Dow Jones Sustainability™ World Index cuprinde lideri globali în sustenabilitate identificați de SAM. Acesta reprezintă primele 10% dintre cele mai mari 2,500 de companii din S&P Global BMI, pe baza unor criterii economice, de mediu și sociale pe termen lung.   

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.