Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara (AIT) a avut o scădere cu 70,5% a traficului de pasageri și cu 0,4% la cel de marfă, în anul 2020, din cauza pandemiei de coronavirus.
Astfel, față de anul 2019, în care aeroportul a fost tranzitat de 1.595.012 pasageri, anul trecut au fost înregistrați numai 470.631, iar 30% dintre ei au preferat cursa internă spre/dinspre București.
Primele cinci destinații pe care le-au ales cei mai mulți pasageri au fost: București (cu 141.744 pasageri), Londra (cu 51.870 pasageri), Bergamo (cu 36.947 pasageri), Memmingen (cu 28.862 pasageri) și Munchen (cu 28.101 pasageri).
„În 2020, perioada operării curselor charter de vacanță s-a redus la doar trei luni de zile: iulie, august și septembrie. Acest fapt, pe lângă restricțiile de călătorie, a fost și unul dintre factorii care au condus la o scădere considerabilă a numărului de curse de tip charter de vacanță – cu 75,3%, respectiv a numărului de pasageri pentru cursele de vacanță – cu 84,3%. Peste 10.000 de pasageri au zburat spre destinații de vacanță din Grecia, Turcia și Egipt: Heraklion, Rhodos, Skiathos, Antalya, Hurghada”, precizează administrația aeroportului.
Pe parcursul a șapte luni, preponderent în a doua jumătate a anului 2020, comparativ cu anul precedent, traficul de marfă a avut creșteri lunare, între 1,6% și 17,3%. Cu toate acestea, la final de an, traficul cargo a înregistrat o scădere de 0,4%, de la 5.167 tone în 2019, la 5.147 tone în 2020.
„Pe fondul pandemiei, Aeroportul Timișoara, alături de întreg domeniul aviatic, a suferit o scădere pronunțată a traficului și a activității. Cifrele anului 2020, an a cărui evoluție nu putea fi anticipată, reflectă un declin considerabil al numărului de pasageri și al numărului de operări zboruri aeriene. Pentru anul 2021, ne propunem să facem tot ceea ce este necesar pentru a sprijini creșterea operațiunilor aeriene de la Timișoara, vom continua politica comercială și de marketing pentru deschiderea de noi destinații disponibile din Timișoara și pentru mărirea frecvenței celor existente. În continuare, avem în vedere protejarea angajaților și menținerea tuturor măsurilor pentru a asigura pasagerilor noștri siguranța și confortul în tranzitarea aeroportului”, a declarat Dorel Grădinaru, directorul general al Aeroportului Internațional Timișoara.