Carrefour a prelungit contractul pentru cei 85.000 mp de spații logistice ocupați în P3 Bucharest A1, iar CBRE a intermediat această tranzacție-record la început de an pe piața locală de logistică.
Iată precizările CBRE, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:
Carrefour România a continuat să se extindă și în 2020, deschizând 25 de magazine și ajungând astfel la o rețea de peste 360 de magazine fizice la care se adaugă portalul carrefour.ro şi prezenţa Carrefour în platforma Bringo, cu livrare și Click & Collect în 38 de localități.
Totodată, Carrefour este chiriaș al parcului industrial P3 Bucharest A1 din anul 2007, unde s-a extins treptat. În prezent, Carrefour ocupă în P3 Bucharest A1 o suprafață totală de 85.000 mp, care include un spațiu Build-to-Suit (BTS) frigorific și diverse soluții tehnologice moderne precum iluminare cu LED, managementul alimentării cu apă, placare eficientă energetic (etanșare în depozitul frigorific) și un sistem complet de management al clădirilor.
„După ce 2020 a fost un an în care sectorul industrial a devenit starul pieței imobiliare din întreaga lume, anul 2021 începe cu o tranzacție majoră pentru piața din România, prin prelungirea contractului pentru depozitul Carrefour. Suntem în etapa consolidărilor, a depozitelor centralizate de mari dimensiuni și ne așteptăm să se contureze tot mai multe depozite XXL atât în București, cât și în alte zone cheie din țară. Astfel, după un an istoric din punct de vedere al volumului tranzacționat, 2021 are toate premisele pentru a continua ascensiunea pieței de spații industriale”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director, CBRE România.
Retailerii din FMCG vor ocupa 1,4 mil. mp de spații logistice în 2022
Alături de Carrefour, retailerii din FMCG (bunuri de larg consum, respectiv alimente, produse de îngrijire personală şi a locuinţei) sunt printre cei mai mari utilizatori de spații logistice din România, ocupând în prezent o suprafață totală de 1,1 mil. mp, dublu față de acum cinci ani, potrivit datelor CBRE. Alți 200.000 mp pentru companii din FMCG sunt deja în construcție iar estimările CBRE indică încă 100.000 mp care vor fi tranzacționați în 2021 și vor fi livrați anul viitor.
Prelungirea contractului pentru depozitul Carrefour de 85.000 mp reprezintă una dintre cele mai mari tranzacții încheiate vreodată pe piața logistică din România.
„Carrefour este cel mai mare chiriaș al parcului P3 Bucharest A1, precum și unul dintre cei mai vechi. De-a lungul celor 13 ani de colaborare s-a creat un parteneriat strâns între echipele noastre, un parteneriat bazat pe transparență, încredere, reacții rapide și abordare constructivă. Anul 2020 ne-a arătat încă o dată – în special în momentele de criză și incertitudine pe care le-am traversat – cât de important este segmentul FMCG pentru buna funcționare a societății moderne. Ne bucurăm să găzduim în parcul nostru unul dintre cei mai importanți jucători din acest segment”, a menționat Sînziana Pardhan, Managing Director P3 România.
Parcul P3 Bucharest A1 este situat la aproximativ 13 km vest de centrul orașului București, cu acces direct la autostrada A1. Suprafața totală a parcului P3 Bucharest A1 este de aproximativ 380.000 mp și cuprinde în prezent 14 clădiri, o stație electrică și un terminal feroviar. Printre cei mai mari chiriași ai parcului, alături de Carrefour, se numără eMag, Yusen Logistics, Gebrüder Weiss, Elit, Agricover, HOPI, Europharm, Interbrands și E Van Wijk.