Sunt multe de spus privind diurna, iar, în rândurile ce urmează, vom încerca să punctăm câteva aspecte pe care fiecare transportator trebuie să le aibă în vedere, atunci când se gândește că va acorda sau că trebuie să acorde „diurnă” conducătorilor auto angajați ai societății.
EN: Numerous innovations optimise the interiors of vehicles in the MAN TGX, TGS, TGL and TGM series
Principalul act care reglementează diurna în legislația națională este Hotărârea Guvernului 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar. În acest act normativ cu trecut glorios, prezent incert și viitor nesigur, la art. 17 este înserată o recomandare și o atenționare fiscală.
„Art. 17 (1) Se recomandă agenților economici(…) să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri. (2) În situația în care persoanele juridice prevăzute la alin. (1) acordă drepturi superioare, cheltuielile efectuate cu această destinație, care se au în vedere la calcularea profitului impozabil, nu pot depăși pe cele cuvenite personalului respectiv, în limitele și în condițiile stabilite prin prezenta hotărâre.”
Tot în acest act normativ intern, la art. 5 alin. (1) lit. a), este definită noțiunea de diurnă, aceasta fiind: „o sumă zilnică, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care își desfășoară activitatea”. În același articol, găsim și ceea ce înseamnă cazare, respectiv la alin 1 lit. b): „o sumă zilnică, denumită în continuare indemnizație de cazare, în limita căreia personalul trebuie să își acopere cheltuielile de cazare. Prin cheltuieli de cazare se înțeleg, pe lângă tarifele sau chiria plătite, și eventualele taxe obligatorii pe plan local, precum și costul micului dejun, atunci când acesta este inclus în tarif.”
Observăm că între noțiunea de „diurnă” și cea de „cazare/indemnizație de cazare” există o diferențiere clară.
Următorul act normativ intern cu implicații în acordarea „diurnei” este Codul muncii (Legea 53/2003), deși în acest act normativ relevant nu veți găsi nicăieri folosită noțiunea de „diurnă”.
Totuși, pornind de la definiția legală a diurnei, menționată de HG 518/1995, și prevederile practice existente în Codul muncii referitoare la delegarea sau detașarea (salariaților în altă localitate în interes de serviciu, în țară sau în străinătate) putem considera că prevederile Codului muncii trebuie avute în vedere și corelate cu ceea ce legiuitorul român al anului 1995 a înțeles să considere diurna).
Cât timp legiuitorul român nu a înțeles să actualizeze HG 518/1995 toți cei care aplică legea sunt pasibili de aplicarea acesteia într-o formă ne actuală, depășită și contrară nevoilor economice prezente.
Din punct de vedere terminologic și al regimului juridic al deplasării conducătorului auto salariat al firmei de transport din România în străinătate (UE sau nu), este important de știut că o diferențiere esențială este făcută de Codul muncii prin definirea clară și expresă a noțiunilor de „delegare” (exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, a unor activități în afara locului muncii din contractul de muncă al conducătorului auto, delegare care nu poate dura mai mult de 60 de zile) și „detașare” (care implică schimbarea temporară a locului de muncă al conducătorului auto din dispoziția angajatorului la un alt angajator, în scopul prestării unor activități în interesul acestuia – atenție, nu în interesul „patronului șoferului trimis la muncă afară”).
Cuantumul diurnei
Cu privire la cuantumul diurnei, modul de calcul etc., sunt de avut în vedere și HG 1860/2006 (abrogată în prezent) și HG 714/2018.
Ce facem cu diurna acordată de societăți cu sediul în România către conducători auto care desfășoară activitate în UE? Sunt exprimate păreri diverse, chiar contradictorii, iar, în lipsa unui cadru legal clar, acordarea diurnei este pasibilă de sancțiuni fiscale.
Sancțiuni
Dacă avem în vedere practica privind salariul minim din Germania și poziția oficială cu privire la diurnă (ca sumă ce ar reprezenta o sumă în plus față de o rambursare/restituire a cheltuielilor conducătorului auto peste costul transportului și cazării) se poate ajunge în situația în care, în Germania, o anumită sumă să fie considerată diurnă/parte a salariului minim, iar în România să fie considerată o sumă (sau cel puțin parțial) impozabilă/nedeductibilă fiscal.
Dacă acordă diurnă, angajatorul român nu îi mai poate deconta angajatului alte cheltuieli pentru masă sau transport.
În plan intern, organele fiscale au demarat, începând cu anul 2014, verificări cu privire la impozitul pe salarii și contribuții sociale achitate și de societățile care desfășoară activități de transport. În urma controalelor efectuate, au fost emise decizii de impunere atât cu privire la debite principale, cât și cu privire la dobânzi și accesorii. Prin Legea 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale, au fost anulate anumite obligații fiscale privind indemnizații de delegare, cum este diurna, pe care organele fiscale le-au considerat drepturi salariale. Este de remarcat că au fost scutiți de la plată (au beneficiat de „amnistie fiscală”) doar cei care nu au plătit sumele stabilite în plus de organele fiscale până la data intrării în vigoare a Legii 209/2015.
La nivel european…
La nivel european, există, deja, soluții jurisprudențiale cu privire la „detașarea” conducătorilor auto care lucrează în transportul rutier internațional. Ceea ce este mai greu de implementat este că jurisprudența CJUE referitoare la Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii nu este aplicată direct, ci doar avută în vedere de către instanțele din România. Un rol esențial în aplicare jurisprudenței comunitare revine consultantului juridic/fiscal al societății de transport.
Deci: ATENȚIE!
avocat George IACOB-ANCA
george@iacob-anca.ro
IACOB-ANCA&ASOCIAȚII
