Vestra, primul cluster specializat în industria utilităților și automatizării industriale, a investit 100.000 de euro în compania de tip spin-off, SUBLIME Energie, pentru dezvoltarea producerii combustibilului fără carbon din deșeuri organice.
Iată precizările, transmise ZIUA CARGO:
Din dorința de a furniza companiilor cele mai potrivite soluții, Vestra evoluează și se adaptează constant nevoilor pieței oferind produse și servicii de calitate prin asocierea cu lideri mondiali. Astfel, decizia de a investi în compania SUBLIME Energie s-a bazat, în primul rând, pe politicile declarate la nivelul Uniunii Europene și în Cadrul Legislativ European.
Preocuparea tot mai multor factori către trecerea la surse de energie sustenabilă, ambiția UE de a deveni neutră climatic până în 2050, eliminarea emisiilor de carbon și reducerea emisiilor de metan, al doilea gaz cu efect de seră ca importanță, sunt principalele obiective care contribuie la limitarea efectelor încălzirii globale, conform Acordului de la Paris. Datele prezentate de CE arată că, la nivelul UE, sectorul agricol contribuie cu peste jumătate din emisiile totale de metan. În urma combustiei, biogazul produce CO2 neutru și oferă posibilitatea tratării şi a reciclării unei întregi varietăţi de reziduuri pe o cale sustenabilă şi “prietenoasă” cu mediul înconjurător.
În România, Strategia națională privind schimbările climatice și creșterea economică verde cu emisii reduse de dioxid de carbon până în 2030 are în vedere trecerea către o economie rezistentă la schimbările climatice care integrează politicile și acțiunile sale în creșterea inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii.
Cel mai important pilon în investiția Vestra îl reprezintă sustenabilitatea obținută prin sinergia eforturilor dezvoltatorilor de tehnologie, a societății civile care înțelege schimbarea tehnologică, dar și a celor care propun cadrul legislativ pentru atingerea obiectivelor. Astfel, Franța îndeplinește cea mai potrivită combinație necesară dezvoltării tehnologiei pe care compania o susține.
„Grija față de natură și pasiunea pentru un mediu sustenabil sunt două aspecte cărora le acordăm o importanță deosebită, acesta fiind și motivul pentru care am ales să investim în compania SUBLIME Energie. Suntem direct interesați să aducem în țară această tehnologie și să fim un trend setter pentru fermele agricole și pentru stațiile de tratare a apelor uzate deoarece ne dorim să construim un model sustenabil și predictibil în România. Ne considerăm parte a grupului de vizionari care încearcă să găsească soluții pentru Europa pe termen lung și avem mare încredere în echipa executivă SUBLIME Energie pe care o susținem. În ceea ce privește activitatea Vestra, în acest an, ne-am propus o strategie pentru investiții de tip start-up în domenii precum energie și software”, a declarat Vlad Iftime, Managing Partner, Vestra.
Obiectivul SUBLIME Energie este decarbonizarea mobilității și asigurarea sau generarea unor noi surse de venit fermierilor prin utilizarea unei tehnologii brevetate de lichefiere a biogazului. Unică în lume, tehnologia este rezultatul activității de cercetare a Centrului pentru eficiența energetică a sistemelor din cadrul MINES ParisTech, condus de către Maroun Nemer. Lichefierea biogazului din metanizatori reduce costurile lanțului de producție a bio-GNV-ului și a biometanului și permite înființarea unor rețele locale de colectare a biogazului de la fermele mici.
„Ne propunem să realizăm până în 2030 5 TWh pe an de combustibil fără carbon în Franța, reducând în mod corespunzător dependența noastră energetică de combustibil fosili și impactul climatic al acestora. Economia circulară pe care se bazează modelul nostru oferă o nouă dinamică economică teritoriilor rurale și permite dezvoltarea suveranității noastre energetice și alimentare. Este timpul să punem combustibilii fosili în muzeu!”, a declarat Bruno Adhémar, Președintele companiei SUBLIME Energie.
În prezent, compania nu are operațiuni în România însă rezultatele obținute în țările în care activează vor putea fi aplicabile pentru fermele agricole și, respectiv, pentru stațiile de tratare a apelor uzate din orașele mari și medii. Aceasta va urma politicile majore ale Uniunii Europene legate de producerea de energie verde, de sustenabilitate și de incluziune socială.
Cu ajutorul Vestra-Elsaco Grup, Storengy, Business Angels și a investitorilor istorici, SUBLIME Energie a obținut fonduri de 1 milion de euro pentru a-și dezvolta tehnologia de producere a combustibilului fără carbon din deșeuri organice și pentru a-și finanța planul de dezvoltare tehnologică prin construirea a două modele pentru o lansare comercială în anul 2023. Dezvoltarea de noi sectoare de bioGNV va accelera abandonul combustibililor fosili și va permite celor care aleg GNV să-și finalizeze tranziția energetică prin minimizarea investițiilor și asigurarea celui mai scăzut impact climatic în analiza ciclului de viață al produsului. Storengy, filiala ENGIE specializată în stocarea gazelor și dezvoltarea gazelor verzi, va sprijini fazele de dezvoltare tehnologică a soluției SUBLIME Energie, oferindu-și expertiza industrială. De asemenea, va fi stabilită o colaborare între echipele de dezvoltare ale SUBLIME Energie, Storengy și filiala sa Azola, pentru formarea ecosistemelor teritoriale favorabile succesului comercial al tehnologiei și dezvoltării metanizării.
Vestra este prima companie din România cu un portofoliu bogat și o experiență vastă de peste 25 de ani pe segmentul furnizării de echipamente și servicii în industria utilităților și automatizării. Compania desfășoară proiecte care se axează pe partea de utilități publice și de contorizare inteligentă prin comunicații de tip SMART contribuind în același timp la protejarea mediului înconjurător, impactat de schimbările climatice. Vestra oferă clienților cele mai eficiente soluții și comercializează o gamă largă de echipamente de măsură și control, soluții pentru rețele de apă și canalizare dar și sisteme de automatizare aduse pe piața din România în parteneriat cu lideri mondiali.
SUBLIME Energie este o companie orientată spre misiune și un start-up deeptech, fondată în iulie 2019 de Bruno Adhémar, Nicolas Bréziat și Rodrigo Rivera-Tinoco, în cadrul Masterului specializat „2nd life -Deep Tech Entrepreneur” al Universității MINES ParisTech și Institutului de Studii Superioare pentru Inovare si Antreprenoriat (IHEIE). Compania a obținut marca MINES ParisTech Spin-off ™ în 2020. Principalii piloni ai activității sale sunt: dezvoltarea utilizării biogazului pentru a înlocui combustibilii fosili cu gaze regenerabile, dezvoltarea activității și a economiei circulare în regiuni, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, atractivitatea și independența energetică, promovarea cercetării în aceste domenii.
Storengy, o filială a ENGIE, este unul dintre liderii mondiali în ceea ce privește stocarea subterană a gazelor naturale. Cu 60 de ani de experiență, Storengy proiectează, dezvoltă și operează facilități de depozitare și oferă clienților săi produse inovatoare. Compania are 21 de situri de stocare a gazelor naturale, cu o capacitate totală de 136 TWh în Franța, Germania și Regatul Unit. Storengy este astăzi poziționat ca un jucător cheie în dezvoltarea energiei geotermale (producția de căldură sau frig și producția de energie electrică) și a soluțiilor inovatoare pentru producerea și stocarea gazelor regenerabile (biometan, hidrogen, metan sintetic). În sectorul hidrogenului, Storengy este membru al companiei FranceHydrogene (fostă AFHYPAC), precum și al asociației Hydrogene Europe.